Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 190

-

Nu sunt geloasă! Lasă-mă, du-te și vorbește cu
noua ta prietenă.

-

Sigur! O spun râzând subtil în timp ce-ncep sămi petrec degetele prin părul moale al Gaiei și
să mă joc cu el. Nu mai spune nimic. Ori a
adormit, ori continuă să mă ignore. Tavanul a
început să mi se pară interesant de la o vreme,
fiindcă îl tot privesc. Răsucesc câteva șuvițe
după deget. A adormit, mai mult ca sigur.

Mike se pare că mă cunoaște mult prea bine. Faptul
că se joacă în părul meu mă liniștește atât de tare încât
mă cuprinde somnul instantaneu. Aș vrea să îi mai pot
răspunde... dar... mi-e prea somn... vorbim mâine, Mike.
Liniștea s-a așternut în încăpere, iar noi stăm
cufundați în așternuturile reci. Doar adierea vântului care
se agită dincolo de ferestre mai sparge sunetul tăcerii șimi ajunge la urechi. Întorc capul spre ușă și văd o siluetă
cu ochii roșii ce stă în întuneric. Din spate răsar, parcă,
două aripi micuțe. Panica mă cuprinde. Încerc să mă
mișc, să mă ridic, dar nu reușesc.
-

Tu! Cine ești? Ce vrei?

TACI! Nu mai ai dreptul să spui nimic.