Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 181

ne oprim, dar corpul nu mă mai ascultă. Mă
simt epuizată. Mike mă privește panicat.
-

Nu ne putem opri acum, Gaia. Hai să mergem...
mai poți?

-

Nu... nu cred... stai două minute să îmi revin...
te rog...

-

Îi pierdem urma fetei, nu putem rămâne pe loc.
Ăăă... mmm... oare cum o cheamă? Fetițo! Hei!
Am strigat cât m-au ținut plămânii către ea, ca
să mă audă.

Îl aud cum strigă după mine și îi văd pe amândoi că
stau pe loc. Ea probabil e extenuată. Alerg înapoi spre
ei...
-

Ce faceți? Nu putem sta în loc! Trebuie să ne
grăbim!

-

Știu... dar Gaia a obosit, nu mai poate să alerge.

-

Ia-o pe sus sau în brațe și car-o. Este periculos
să rămânem aici. Chiar dacă înaintăm mai greu,
trebuie să ne îndepărtăm de locul ăsta.

O privesc pe Gaia care se sprijină în mâini de
genunchi și încearcă să-și tragă sufletul. Nu are de ales,
trebuie să se conformeze, nu o pot lăsa aici și nu mai