Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 168

acopere cele două semne și ies din baie. Se aud pași
deasupra...
E atât de rece. Deschid ochii ușor și inima îmi
rămâne în loc. Nu... Nu! Nu se poate! Camera în care mă
aflu este camera de motel. Cu patul înghesuit, cu
geamurile bătute în cuie și cu noptiera minusculă. Nu, nu,
nu! Nu se poate să fiu aici! Eram acasă... eram la Mike...
MIKE! Strig, dar fără folos. Glasul mi se afundă în
tăcere. De undeva din partea dulapului se aude o
bufnitură. Ca și cum s-ar fi lovit cineva. Poate e Mike.
Mă îndrept cu inima strânsă, încet, către dulapul bătrân.
Hei... Mike... o spun în șoaptă. Bufnitura se aude din nou.
E ceva în dulap.
Nu-l deschide!
Poftim? Cine... ești? Vocea calmă s-a stins. S-a mai
auzit o bufnitură. Ajunsă în fața dulapului, ce avea ușa
întredeschisă, încerc să ascult cu atenție, dar e numai
liniște. Pun mâna pe ușa rece și aspră și se mai aude o
bufnitură. Trag ușor de ușă și din interiorul dulapului mă
prinde ceva de mână. NUUUU!!!!! Dă-mi drumul! Dă-mi
drumul!!!! Prinsoarea rece ce îmi face pielea de găină
alunecă dea lungul brațului meu până îmi atinge fața. Un