Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 169

sunet ascuțit mă face să-mi astup urechea cu mâna liberă,
iar în fața mea apare copilul cu ochii scoși și gura cusută,
care se apleacă tot mai mult spre mine. Mă zbat din
răsputeri și reușesc să îl împing. Într-o mișcare
nefirească, copilul se cațără pe tavan și își răsucește capul
cu un sunet inuman de macabru. Groaza mă cuprinde
încât mă împleticesc până la ușa care nu mai are clanță.
Zgârii cu disperare ușa în timp ce cretura se apropie cu
repeziciune de mine și începe să mă tragă de picioare.
NU!!!!! NUUUU!!!! Aaaaaaaa!!!! Urlu cât pot de tare și
simt cum copilul mă târăște sub pat, iar bezna mă înghite.
NUUU!!! MIKE!!!! Sudoarea îmi curge, ca roua
adunată pe frunze dimineața, pe tâmple. Sunt din nou în
casa lui Mike. Cu inima bătându-mi nebunește mă dau
jos din pat și mă grăbesc spre dormitorul lui Mike. Dau
să bat... dar mă opresc înainte de a atinge ușa. Ce fac?
Urc scările grăbit. Spre surprinderea mea Gaia stă
nemișcată în fața ușii mele. Dar oare la ce mă așteptam
când am auzit acei pași?
-

Gaia? Ce faci aici?

-

Eh? Mike... ești... treaz? Te-am trezit eu? Te rog
scuză-mă eu...