Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 167

spre camera ei. Deschid încet ușa și o privesc cum
doarme. Oh ce bine, doarme liniștită, sper să pot scăpa și
eu de acest coșmar după seara asta. Nu cred că o să mai
pot să adorm. E ora 02:40. Cobor în bucătărie, îmi
pregătesc o cană de ceai fierbinte și mă așez în sufragerie
pe canapea, în speranța că ceaiul mă va liniști. După
câteva clipe în care m-am gândit la un nimic cât
universul și mă simt precum un zombie, ajung în baie ca
să-mi ud chipul cu apă rece.
Mâinile mele! Aproape că țip de spaimă. De unde
au apărut? Pe încheieturi mi-a apărut câte o cruce,
simplă, impregnată în piele ca un tatuaj, de parcă ar fi
fost acolo dintotdeauna. Încerc cu disperare să le dau jos
cu apă, șervețele, prosop, burete. Nimic! Degeaba, nu se
ia. Încerc să zgârii cu unghia crucea de pe încheieturi, dar
tot fără folos. Stau și le privesc speriat. De unde au
apărut? Ce înseamnă? Sper că nu m-a auzit Gaia când am
vorbit adineauri. Ea nu trebuie să vadă asta, s-ar speria și
ar începe iar cu presupuneri legate de Valhala. Abia
aștept să înceapă să se obișnuiască din nou cu ideea că
suntem la casle noastre. Las mânecile pijamalei să îmi