Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 160

Gaia pare complet deranjată de tachinările mele. O
văd cum se îndreaptă nervoasă către ușă și mai puțin că și
plânge. Mă reped după ea și o prind de-ndată ce pune
mâna pe clanță și o înconjor într-o îmbrățișare caldă.
-

Gaia! Deși uneori par un nesimțit tachinându-te,
niciodată nu o fac cu răutate, mai ales când este
vorba de tine. Uneori nu ar trebui să mă iei în
serios. Știi că îmi place să te tachinez, mă știi de
atâta timp... nu te supăra pe mine pentru asta,
pentru că nu aș suporta ca cea mai bună prietenă
să fie supărată pe mine. Natura nu mi-a oferit o
soră, dar m-a ajutat să te cunosc pe tine. Să
ajung într-o zi în care micuța mea să fie
supărată pe mine, înseamnă că am ajuns din
Mike pe care îl știi tu, un ticălos și jumătate.
Sunt un prieten rău uneori, dar care ține la tine
ca la o soră, iar acest prieten vrea să te invite să
rămâi la el peste noapte. Nu te duce în acea
căsuță să stai singură... Te poți întoarce, te rog?

-

Mike... eu... îmi cer scuze că te-am lovit. Mâna
mi-a alunecat ușor de pe cleanța rece și am pus
capul în pământ. De ce nu mai râd la glumele