Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 153

în bolul unde pluteau liniștite cerealele îmbibate
cu lapte.
Constat că ceva nu este în regulă cu micuța mea
Gaia. Până acum îi era teamă că nu va mai scăpa de acel
oraș-închisoare, iar acum se teme și de realitatea din jurul
nostru. O iau ușor de bărbie și îi ridic privirea din bolul
cu cereale. Totul e bine. I-am spus în speranța că va
căpăta mai multă încredere.
Ce soartă avem noi, demonii. Prizonieri pe Pământ,
dar blestemați să simțim, să avem sentimente. Și ce am
mai ajuns, să avem un mic teren de joacă și atât. Este
atât de frustrant. Din 12 frați am rămas doar doi. Eu și
Cloud. Ah și desigur, protejata noastră Issabela. Unii
dintre frați au fost primiți din nou în ceruri, alții au fost
trimiși în exil. Cloud a dispărut aproape imediat după
moartea MAMEI și nu am mai auzit până în prezent
nimic de el, eu cu Isa am acceptat locul ăsta de joacă,
care ne-a fost oferit, cu promisiunea că nu vom fi
judecați atâta timp cât nu părăsim Valhala. Așa am făcut
timp de secole... până acum. Am decis să încalc legea
primordială când am auzit prima oară glasul cristalin și
pierdut al unei ființe umane. MAMA ne-a învățat că ne