Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 150

-

Păi... da, dar... De ce sunt casele noastre una
lângă alta?

-

Asta e o întrebare la care aș vrea și eu să știu
răspunsul. Dar privește partea bună, suntem mai
aproape unul de celălalt. Mie îmi convine
situația, iar tu ar trebui să fii mai fericită,
suntem acasă.

-

Da știu, dar... de ce am sentimentul ăsta ciudat?
Adică... e acasă, dar... nu mă simt ca acasă,
înțelegi ce vreau să spun?

-

Hai la mine. Mâncăm ceva, bem ceva și ne mai
destindem puțin. Asta ne va ajuta să ne
reacomodăm cu casele noastre, iar dacă nu te
împaci bine cu căsuța ta, știi că poți dormi la
mine oricând.

-

Eh? Am simțit cum instantaneu îmi urcă
sângele în obraji. De când ne știm nu am fost
niciodată acasă la Mike. Și acum... să îmi
propună așa lucruri. Ce Dumnezeu e cu mine?
Este prietenul meu, singura persoană dragă care
o mai am prin preajmă. Cum să mă gândesc la
prostii.