Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 144

Ce? Au! Iar am căzut din pat... Ah! Nu pot să cred
că a fost un vis, era așa de real. De ce mă mai vizitează
Isa și aici? De ce nu mă lasă să dorm măcar odată fără să
îmi apară în vis? Și cu toate astea... cum să nu vreau să
mă viziteze? Isa, tare mi-aș dori să mi te arăți și-n
realitate, să te pot simți așa cum te-am simțit în vis. Mă
dezmeticesc puțin și îmi dau seama că ar cam fi cazul să
mă ridic de pe podea și să merg la Gaia. Am lipsit destul.
Oare ea ce face?
Acasă... Poate Valhala era mai aproape decât
știam... dar casele noastre. Ce joc sucit mai e și ăsta?
Casa e la fel cum am lăsat-o, cufundată-n întuneric.
Acum de când ne-am întors... parcă e și mai rece și mai
pustie... e prea mare. Ce e cu mine? Mereu am iubit casa
asta, este singura amintire... pe care mi-au lăsat-o ai mei.
Ar trebui să respect acest cuibușor...dar... este atât de trist
acum... Deși nu am intrat decât doi pași în interiorul casei
atât de familiare, prefer să stau afară. Să-l aștept pe
Mike...
Isa! Mi-am deschis aripile acoperind vitralile din
spatele meu și am planat ușor până în fața Isei care
tocmai a intrat în sala de gală. Îi cuprind mijlocul firav,