Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 140

conducându-ne cu privirea în timp ce noi ne îndreptam
sper centrul orașului Valhala.
Oare este posibil să ne întoarcem în sfârșit acasă?
După câte am pățit în orașul ăsta, a început să îmi fie dor
până și de nesuferiții noștri de colegi. Ciudat cum drumul
de această dată nu mai e presărat cu ceață, ci mai degrabă
cu un aer greoi, trist și rece. Drumul spre oraș e pe cât de
simplu pe atât de înfricoșător. Niciun trecător. Nicio
mașină. Este mijlocul zilei deja și niciun freamăt. Inima
îmi tresare. Simt o apăsare ușoară pe umărul stâng. Din
instinct privesc în spate, dar nu este nimeni. Doar noi doi
pe întreg trotuarul. Deci ești și tu aici, mi-am zis în gând,
dar nu am primit niciun răspuns. Ajunși la o trecere de
pietoni, totul a început să devină bizar. Parcă am fi întrun deja vu. Clădirile... străduțele... totul seamănă atât de
bine cu... Valel... De ce? Mă tot uit nedumerită în stânga
și în dreapta până când mă lovesc ușor de Mike care se
oprește brusc în mijlocul drumului.
-

Auch! De ce te-ai oprit?

Nu-mi vine să cred. Mă șterg cu mâinile la ochi în
speranța că e o iluzie optică, dar degeaba. E acolo, așa
cum o știu de atâția ani. Totuși am convingerea că nu