Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 141

poate fi aceași, că e doar o copie fidelă, dar parcă mă lupt
în zadar cu mine. Ochii îmi spun altceva... e casa mea!
-

Gaia, privește în față...în direcția cu semaforul.
E... și m-am oprit. Nu aveam cum s-o spun
decât în mintea mea: E casa mea!

-

E CASA MEA!!! Am luat-o la fugă spre cele
două case alăturate. Cum este posibil? Vorbesc
parcă cu propriile mele gânduri, sau poate cu
vocea aceea. Să ne fi întors deja în Valel? Dar
cum? Că e... sunt... Mike! Am strigat către el în
timp ce se apropia de mine. Ce se întâmplă?

-

Cred că ceva nu e în regulă. Ar fi imposibil să
fie casele noastre. Nici măcar nu sunt una lângă
alta... pe când aici... Mai bine le verificăm cu
cheia. Tu du-te la casa ta, iar eu încerc la a mea.
Știu cum sună, dar hai să încercăm.

-

Bine!

Mă îndrept timid spre ușă, ținând cheia în mână.
Cred că am luat-o razna. Am mers spre centru, în
Valhala, nu se poate să fim în Valel. Introduc cheia în ușă
în timp ce o privesc pe Gaia. Rotesc de cheie... Click! Un
sunet mult prea cunoscut. E casa mea! Dar cum e posibil?