Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 119

care o ține în mâini... dar nu reacționează. S-a oprit și din
plâns... Oare ce are? Copilul începe să scoată un sunet
subțire și rostește ceva în șoaptă... nu înțeleg ce zice... ce
zici acolo? aș vrea să îi pot spune. Copilul mă prinde cu
forță de mână și se întoarce. Cu oroare, în lumina palidă,
observ că copilul are ochii scoși și gura cusută. Mă
dezechilibrez și cad la podea încercând cu disperare să
mă îndepărtez de creatură, dar vine spre mine deschizând
gura cusută care se dezlipește doar cât îi permite
cusătura. Ajunsă aproape în locul din care m-am mișcat,
îmi dau toată silința și urlu. MIKE!!!
Mmm... pleacă... țânțar nenorocit... ce... ce naiba?
Un licurici? Deschid ochii buimac, deranjat de insecta
purtătoare de lumină.
Mike... Mike... Gaia... e în pericol!
Ce? Încep să cred că nu mai visez.
Gaia e în pericol! Îmi repeta acea voce atât de
cunoscută. E Yagi! E licuriciul ei... Mă ridic instantaneu
în picioare și o rup la fugă urmărind licuriciul care zboară
haotic până la baza scărilor. Gaia... VIN! Am strigat.
Licuriciul mă conduce înspre bucătărie, încetinesc și mă
apropii ușor ascultând cu atenție să văd dacă se aude ceva