Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 112

Gaia a adormit instantaneu, cred că e epuizată. Nu
te mai las Gaia, i-am răspuns în șoaptă chiar dacă știu că
nu mă mai aude. S-a făcut destul de târziu, e trecut de
mult de miezul nopții, așa că mă întind și eu lângă pat în
patul meu improvizat. N-a durat mult până să o urmez pe
Gaia în lumea viselor, oboseala își spune cuvântul și în
cazul meu.
O mână caldă îmi mângâie chipul, iar când
deschid ochii întâlnesc din nou acel chip mirific de
frumos cu ochi negri strălucitori. Isa! De unde ai apărut?
Și de ce mă vizitezi în vis? De parcă aș vrea să mai
dispară vreodată ochii ăia frumoși.
Mike... de ce nu mă asculți? De ce n-ai grijă de
tine?
Cum? De ce să n-am grijă? Ce am făcut?
Nu face pe nevinovatul Mike! Știi că ți-am zis...
...Ai venit să mă iei la rost?
Nu... am venit să te ajut.
Nu se vede!
Nu se vede? Și ce ai vrea să fac?