Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 108

Lacrimile au început să-mi curgă ușor pe obraji.
De frică, de durere, de groaza care mă acapara realizând
că Mike nu mai este în cameră și nu poate face nimic
pentru a mă ajuta. Încetez să mă mai opun... e vocea
aceea... vocea de care nu pot scăpa și nu îi pot spune lui
Mike. După câteva clipe, care pentru mine par a fi ore,
prezența s-a evaporat, ca și cum nu ar fi fost nimic în
spatele meu, nimic în pat... nimic în cameră. Mă ridic
încet în capul oaselor și îmi cufund fața în palme. Mike...
unde ești?
Ahh, ușa asta, o deschid ușor în speranța că nu o
voi trezi pe Gaia. Închizând ușa în urma mea o văd pe
Gaia cum stă pe pat și mă privește afișând un zâmbet
ciudat.
-

Ce e? Am ceva pe față?

-

Mike!!! Zâmbesc ca un copil care a primit un
cadou, mă reped spre el îl strâng în brațe și îl
ciupesc de obraz. SĂ NU MĂ MAI LAȘI
SINGURĂ NICIODATĂ! Am zis clar și
răspicat.

La asta nu mă așteptam, rămân complet surprins,
dar în mod plăcut. Asta este Gaia a mea din Valel.