Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 107

mijlocul meu. Mike...? Îmi spun în gând. Oare să se fi
așezat lângă mine în pat după ce am adormit? Nu
îndrăznesc să dau semne că aș fi trează. Rămân
nemișcată. Simt cum mă trage încet spre pieptul lui și mă
strânge cu putere. Răsuflarea caldă îmi gâdilă gâtul și îmi
face stomacul să se strângă. Aș vrea să mă întorc și să îl
întreb de ce face asta? De ce mă ține atât de aproape?
Părul îmi alunecă, dezvelindu-mi gâtul. Pentru câteva
clipe am avut impresia că inima mi s-a oprit. Buzele atât
de fine și fierbinți s-au presat ușor pe gâtul meu făcândumă să strig. MIKE!!!!! CE FACI?
Micuțo... nu e Mike... sunt eu... ți-am spus că ești
a mea.
AAAAA!!! Dă-mi drumul! Am urlat încercând să
mă desprind din prinsoarea puternică, dar fără nici un
efect. Simt cum ușor gâtul îmi este strivit din nou și parcă
mă aștept ca din clipă în clipă să mi se frângă.
Nu ai cum să scapi... nu încerca pentru că ești a
mea, îmi aparți! Nimic nu mai poate dezlega legătura
dintre noi, iar dacă te gândești măcar pentru o clipă să
spui vreun cuvânt, nu voi ezita nici măcar o clipă din a-ți
face rău...