Petale de lumina Revista Petale de lumina nr. 18 | страница 10

S
-a sfârşit vara şi s-a instalat şi trista toamnǎ. Totul în jur este ruginiu. Pe jos,
covorul de frunze gǎlbui căzute din copacii golaşi, lǎsaţi în bătaia vântului, suspinǎ ca nişte
aripi frânte de fluturi. În pǎdure, animalele se adǎpostesc in culcuşurile lor, speriate de
şuierul vântului.
Ziua scade tot mai mult, pǎsǎrile cǎlǎtoare se adunǎ în zeci de stoluri, pregǎtindu-se de
plecarea în ţǎrile calde. Peste câmpii, lacrimile lui septembrie udǎ pǎmântul. Gâzele
plǎpânde, amorţite de frig, îşi cautǎ adǎpost sub covorul gros de frunze moarte. În zare, pe
culmea dealului, un salcâm cu crengile plecate plânge de dorul verii. Soarele mângâie
pǎmântul amorţit, lipsit de putere.
Peste întreaga naturǎ, norii plumburii coboarǎ, învǎluind totul în mister. Aerul este plin
de mireasma fructelor parfumate şi a recoltelor bogate care se adunǎ în hambare.
Un sentiment de tristeţe parcǎ pluteşte în aer, dar este repede alungat de bucuria
copiilor, care, odatǎ cu sosirea toamnei, au pǎşit într-un nou an şcolar.
Pentru mine, toate cele patru anotimpuri sunt frumoase, dar toamna este unul deosebit,
deoarece deseneazǎ întreaga naturǎ ca într-un pastel.
Andrei Ursache, clasa a V-a E
RĂPCIUNE….
Sunt aici de secole, eu, marele arbore care a văzut şi pătimit atâtea în toţi aceşti ani.
Stau aici, la capatul cărării uneori vesel, alteori trist şi număr cum trec anii.
E toamnă, luna lui Septembrie. Este o vreme nespus de frumoasă. Soarele nu mai dogoreste, iar toamna
picură pete ruginii peste veşmântul meu. În razele palide ale soarelui frunzele mele strălucesc ca nişte monezi
de aur. Nu mai sunt verzi! Încă mă bucur de tot ce e vesel în jurul meu. Stau aici şi ascult ciripitul păsărilor,
urmăresc jocul lor şi doresc cu toată fiinţa mea să fiu şi eu ca ele.
Zilele trec şi toamna îmi trece pe deasupra dunga de nori cenuşii din care se desprind câteva picături de
ploaie.
8