privire la modul de a simți , a vedea și auzi lumea din jurul lor, neexistând doar un singur mod
corect de a realiza experimente simple cu pietre,crengi, apă,etc. Copiii învață cel mai bine din
investigațiile lor timpurii și experimentele realizate dincolo de ușile sălii de grupă,atunci când
activitățile lor sunt ghidate de interes și curiozitate,nu prin procedee indicate de catre adult.
Educația în aer liber poate fi definită simplu ca învățare experiențială în, de, sau cu privire la
mediu în sens generic. Termenul de "educatie in aer liber"este folosit în general pentru a se face
referiri la o serie de activități organizate, care au loc într-o varietate de moduri,în medii diverse,
predominant în aer liber. "Educație în afara sălii de clasă" descrie un curriculum de învățare, altul
decât cel cu copiii în sala de grupă,cu educatoarea care organizează și “furnizează”copiilor
experiențe de învătare.
Conceptul de educație în aer liber nu este nou.El a fost promovat de catre Jan Amos
Comenius, prin enunțarea principiului laic al unei educații “conforme cu natura”;de Jean Jacques
Rousseau, cel care a întemeiat învățarea bazată pe autoactivitatea copilului;de Ellen Kay cu o
educație liberă;de John Dewey cu celebrul “learning by doing”( învață făcând/ acționând).
Activitățile de tip outdoor se bazează pe o învățare experiențială, apelând la toate
simțurile(vizual, olfactiv, auditiv, tactil, kinestezic) pentru percepție și observație. Reprezintă
totodată o metodă de îmbogățire a curriculum-ului în condițiile în care procesul instructiveducativ
se desfașoară în afara sălii de grupă. Înseamnă interdisciplinaritate, o modalitate de a
realiza scopurile și obiectivele curriculum-ului.
Obiectivele acestui tip de activitate sunt formulate astfel încât copilul sa fie capabil:
- Să-si formeze noi conceptii și idei pe baza propriei observații/ experiențe
- Să reflecteze și să interpreteze aceste experiențe din perspective diverse
- Să se implice în totalitate și să fie deschis pentru noi experiențe
- Să folosească cele învățate pentru a lua decizii, a rezolva probleme, a face față unor noi
provocari( personale, sociale și ale mediului)
Acest gen de activitate se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cu precadere copiilor, Jocul, ca
activitate fundamentală a perioadei preșcolare nu necesită prezența unei clădiri, a unor ziduri.
Copilul se joacă, prin joc dobândind achiziții fundamentale, atât în ceea ce privește aspectul
informativ și în special, cel formativ. Prin furnizarea de experiențe pozitive și semnificative în aer
liber, pentru preșcolari se extinde baza lor de cunoștințe și se îmbunătățește capacitatea lor de a
internaliza aceste experiente, într-un mod care este relevant pentru nivelul lor de dezvoltare.
Copiii mici sunt activi, își utilizează toate simțurile și “absorb” informații despre mediul lor. Ce
moment mai bun pentru a începe procesul de sensibilitate și de responsabilitate față de mediu
decât în copilărie?!
Desfășurarea activităților în alte spații decât cele ale sălii de grupă, sălii de sport etc., reprezintă o
modalitate de învățare a unor lucruri care pot fi însuțite mai bine în afara acestor spații.Zona
adiacentă, pădurea, câmpia, zona rurală pot funcționa ca un mediu ideal de învățare și educație.
Această modalitate de desfașurare a activităților pune accent pe propriile experiențe, descoperiri
și concepte lingvistice.
Pentru mulți copii, mediul înconjurător reprezintă o necunoscută- atmosfera sălii de grupă(un
mediu educațional oarecum artificial), cu toate amenajările spațiului educațional pe zone, centre
de interes, arii de stimulare etc,este singura pe care copilul o cunoaște. Astfel procesul de învățare
care are loc în aer liber dă posibilitatea copilului să achiziționeze cunoștințe, deprinderi și
abilități, atitudini, să dobândească comportamente sanogene.
Proiectarea și desfașurarea diverselor categorii de activități, precum
cele de cunoașterea mediului, activități matematice, educarea
9