Învăţarea este privită ca „un proces destinat achiziţionării unei experienţe noi, formării
unor capacităţi şi deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situaţii problematice sau
optimizarea relaţiilor sale cu lumea înconjurătoare”. 3
Andrei Cosmovici distinge în cadrul învăţării două forme:
a) învăţarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de joacă;
b) învăţarea sistematică, realizată în special în şcoală.
Învăţarea şcolară este „însuşirea de cunoştinţe, priceperi, cât şi formarea de
capacităţi necesare adaptării la mediul natural şi social” 4 , accentul căzând pe formarea
intelectuală.
O modalitate de învăţare o constituie jocul pentru că răspunde particularităţilor de
vârstă ale şcolarilor mici şi pentru că elementul distractiv pe care-1 conţine, stimulează interesul
şi curiozitatea şcolarilor. Învăţarea bazată pe joc este eficientă numai dacă jocul este conceput
în corelaţie cu obiectivele urmărite în lecţie. La fiecare joc se impune să acordăm atenţie sporită
în formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care crează destindere şi
care-i determină pe elevi să se implice în actul învăţării.
Jocul didactic face parte integrantă din procesul învăţării. Învăţarea propriu-zisă prin
joc facilitează actul de învăţare, iar competiţia din activitatea de joc, poate continua şi în munca
de învăţare.
Atunci când învăţarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoţeşte atmosfera jocului
creează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite.
Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva şi stimula
elevii, mai ales în prima etapă a învăţării.
Jocul creează momente de tensiune, de emoţii. Dorinţa de a câştiga întrecerea motivează
copiii la o activitate intensă, rapidă şi plăcută. Datorită elementului de atractivitate, elevii nu simt
efortul depus în învăţare.
În jocul didactic predomină învăţarea şi nu distracţia. Jocul declanşează momente de
bună dispoziţie, se încheie cu aprecieri colective sau individuale privind modul de realizare a
sarcinii de învăţare propusă.
Prin joc, copilul trece lent, recreativ spre activitatea intelectuală. Prin prezenţa
caracteristicilor situaţiei de joc, se evidenţiază o angajare deplină a capacităţilor intelectuale ale
elevilor.
Jocul didactic îmbină într-un tot unitar şi armonios atât sarcini şi funcţii specifice
jocului, cât şi sarcini şi funcţii specifice învăţării, exercitând o influenţă formativ-educativă
asupra copilului în vederea pregătirii pentru şcoală, prevenind şocul şcolarizării.
Anul 2003 a adus modificări la Legea învăţământului nr. 84/1995 privind vârsta de
începere a şcolarităţii.
În prezent, starea de „pregătire psihologică” prin care este asigurată integrarea şi
adaptarea copilului la mediul şcolar este rezultatul întregii activităţi a copilului în grădiniţă.
În grădiniţă, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul primeşte
informaţii, iar învăţarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei.
3 Pantelimon, G., Verzan, E., Zlate, M., 1992, “Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, pl95
4 Cosmovici, A., Iacob, L.,1999, “Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 121.
80