Octavia Costea., Matei Cerkez., Ligia Sarivan ,,Educaţia nonformală şi informală: realităţi şi
perspective în şcoala românească‟‟, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009
***Curriculumul pentru educaţie nonformală şi extraşcolară (Proiect);
Activitatea online – moft sau necesitate?
Prof. înv. preșcolar Ciobanu Daniela
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Deva
Pe măsură ce trece timpul și suntem nevoiți să stăm departe de sălile de clasă, se naște întrebarea:
este un moft sau o necesitate să desfășurăm activități online?
Ne-am trezit forțați de împrejurări să stăm în case o perioadă lungă de timp. Ne-am trezit fără
glasuri de copii în jurul nostru, fără emoția fiecărei zile petrecută în sălile de clasă, fără să fim
înconjurați de mânuțe calde și ochișori curioși. O liniște apăsătoare uneori…
Soluția desfășurări de activități online a venit să ne trezească la o realitate crudă. Nevoia de a ține
copiii conectați, de a le da ceva de lucru, de a-i ține ocupați și a le creea un cadru în care să țină
legătura cu școala, grădinița ne-a pus pe noi, dascălii în fața unei provocări nemaiîntâlnite până
acum. Fiecare folosea computerul în procesul instructiv educativ dar prea puțin sau deloc pentru
activități online. Cursuri online pentru formare profesională cred că a făcut fiecare, cel puțin o
data…dar în calitate de profesor la o clasă virtuală cu cei mici eu una nu am desfășurat. Grupurile
claselor pe rețelele de socializare le-am folosit inițial pentru a face cu pași timizi activități. Cadrul
didactic propunea activitățile pe grup și le explica pas cu pas iar părinții le făceau împreună cu cei
mici. Părintele a devenit un partener fără de care aceste activități nu se pot desfășura cu cei
mititei. Desfășurarea activităților depinde în totalitate de părinte, de dispoziția acestuia, de
programul lui, de deschiderea lui către ceea ce încearcă cadrul didactic să transmită și cel mai
important: dacă are posibilitatea materială, tehnică să se conecteze la internet, dacă are un
computer, o tabletă sau un smartphone.
România claselor virtuale, a activității educative desfășurate online este împărțită în două: cei
care au acces la acest mod de educație și cei care nu au și nu vor avea niciodată.
Te trezești singur în fața unui ecran rece și impersonal, dacă îl ai și pe acesta, sau cu un
smartphone în mână și te întrebi ce trebuie să faci, cum trebuie să faci, dacă e bine sau nu cum
organizezi tu activitatea online. Te trezești în fața unor aplicații și platforme despre care nu știi
mare lucru, pe care le descoperi singur, le deslușești funcționalitatea. Răspunsuri la aceste
întrebări nu prea au fost la început, doar indicația de a desfășura activități online. Te încearcă
toate felurile de sentimente: de la bucuria când primești înapoi teme realizate, o imagine cu un
desen, o față zâmbitoare a unui copil, până la deznădejdea zilei în care nu primești nici un fel de
feed-back și te întrebi unde ai greșit, dacă te-ai străduit destul și dacă mai are rost să continui.
Cursuri pentru a învăța cadrele didactice cum să desfășoare lecții cu clase virtuale au apărut după
o perioadă în care fiecare mai timid sau nu, a făcut cum a considerat el mai bine. Acestea au fost
cumva un răspuns la toate întrebările pe care un cadru didactic responsabil și le-a pus de
nenumărate ori. Ne-am trezit la rândul nostru elevi în clase virtuale, cu teme, cu catalog, cu orar,
cu termene de predare lucrări. Am simțit ce simte un copil într-o clasă virtuală. Și am înțeles că
14