1.2.Tipurile de perspectivă. Perspectiva liniară
a.De câte feluri este perspectiva?
În funcție de obiective, perspectiva este de mai multe feluri.
Perspectiva ierarhică; este specifică Antichității, când scopul imaginilor este să transmită informații despre statutul persoanelor reprezentate, așa cum se vede expus în secțiunea precedentă, care prezintă arta egipteană antică. Apare și în scenele religioase medievale în care contrastul evident este între Iisus și Fecioara Maria, supradimensionați în raport cu celelalte personaje.
Perspectiva liniară; apare în Renaștere și urmărește redarea adâncimii prin urmărirea liniilor de fugă care tind spre linia orizontului și prin micșorarea obiectelor pe măsură ce acestea se depărtează de privitor.
Perspectiva aeriană; este observată și redată începând din Renaștere, când pictorii observă că efectul de depărtare este influențat și de lumină, iar contrastele valorice se estompează. Perioada romantică germană folosește perspectiva aeriană, ca să potențeze dramatismul peisajelor.
Perspectiva cromatică; este tot o parte a perspectivei aeriene, dar pune accentul pe culoare. Planul depărtat va avea întotdeauna tonuri reci. În epoca modernă, impresioniștii, mai ales Paul Cézanne, nu mai folosesc perspectiva liniară ca metodă de redare a volumului și a adâncimii. În schimb, înlocuiește umbra închisă și lumina deschisă prin lumini calde și umbre reci.
Giorgio de Chirico își creează propria perspectivă, cu multe unghiuri de fugă și surse de lumină diferite.
Perspectiva tip „vol d’oiseau”, care se poate observa în pictura orientală, în special în cea chinezească și japoneză. Peisajele în acest caz folosesc o perspectivă de la înălțime, în planuri etajate.