Mai mult, ideea că această comunitate mică de evrei,
inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului care au reușit cumva
să ajungă pe teritoriul Palestinei sub mandat britanic, în ciuda
blocadei impuse de aceștia și a lagărelor de detenție britanice
din Cipru, plus faptul că au reușit să se apere cu succes
împotriva asaltului celor cinci armate profesioniste arabe,
este aproape dincolo de capacitatea de înțelegere a oricărui
om rațional.
Pentru a înțelege esența existenței Statului Israel, este
suficient să ne întrebăm cât de diferită ar fi fost soarta
poporului evreu dacă ar fi avut propriul său stat în 1933, în
1938 sau chiar în 1941. Dacă Israelul ar fi controlat granițele și
dreptul de intrare al refugiaților, în loc de Marea Britanie, dacă
Israelul ar fi avut ambasade și consulate în toată Europa, oare
cu cât ar fi fost mai mare numărul evreilor care ar fi scăpat și
ar fi găsit adăpost?
În schimb, la acea vreme, evreii au fost nevoiți să se bazeze
pe bunăvoința ambasadelor și consulatelor altor țări și, deși este
teribil să afirm acest lucru, cu puține excepții, aceștia nu au
găsit acolo niciun „bine“ și nici „voința“ de a ajuta.
Am văzut cu ochii mei cât de mult au contat ambasadele și
consulatele israeliene pentru evreii atrași de dorința de a ajunge
în Sion sau forțați să plece din cauza urii. M-am aflat personal
în curtea ambasadei israeliene din Moscova și am văzut mii de
evrei care căutau o ieșire rapidă din Uniune Sovietică, aflată la
acea vreme în chinurile unei schimbări cataclismice. Oamenii
se temeau că schimbarea ar putea merge în direcția unui nou
val de șovinism și antisemitism.
Uimit până în măduva oaselor, am văzut îndeaproape cum
Israelul nu s-a dat înapoi nici măcar pentru un moment de la
aducerea evreilor sovietici în patria lor ancestrală, chiar dacă
4