Melania
mea din fotografie scris cu sânge ‘’Vei muri în curând’’. De la
televizor se aude acel sunet horror dramatic care mă face să
scap fotografia şi să sparg sticla în care era bagată. Mă uit în
vitrină şi îl vad, cu masca de ursuleţ stând nemişcat la fel de
speriat ca şi mine.
— L-ai auzit pe tipul de la televizor, nu te uita în spate.
Spune el printre respiratul sacadat. Lumina televizorului
făcea ca ochii îndividului din reflecţie să fie complet albi fără
iris, dacă era aşa mă face să mă întreb dacă este pană la urmă
un om. Oare este încă posibil să fie tatăl meu, să fie tatăl meu
sub forma unei fantome? De când cu incidentul cu tabla Ouija
nu mă miră nimic. Mă gândesc şi la circumstanţa în care ne-am
întâlnit, vizitându-mi tatăl la mormânt. Oricât de stupid ar
parea este destul de posibil şi cât stau să mă gandesc individul
se apropie de mine. Fug de el sus pe scări fără să mă mai
gandesc dacă este pe urmele mele sau nu. Scândura şupredă de
la scară se rupe şi îmi blochez piciorul în ea.
— Unchiule ! Unchiule ! Ajutor !
Unchiul iese alarmat din cameră şi mă vede cu piciorul
băgat în treaptă.
Pagina
91