Melania
— Uhm, hei după cum vezi nu pot răspunde acuma, dar
îmi poţi lasa un mesaj vocal. Mulţumesc.
Înregistrarea asta a făcut-o pentru mesaje vocale cu mult
timp în urmă. Nu era el, nu era acolo. Dobitocul cred că şi-a
uitat telefonul acasă. Eram din ce în ce mai îngrozită, tremuram
şi încercam să îmi controlez vocea.
— Vincent te rog vino la Club Martini de îndată ce vezi
mesajul pentru că asta vrea să mă omoare. Te rog vino repede !
În timp ce vorbesc suspin încontrolabil şi lacrimi mi se
scurg pe obraji. Am auzit ceva în spatele meu, m-am întors şi
asta avea să fie ultimul lucru pe care îl văd. El îndreptând
barbar un briceag ascuţit spre mine. Ultimul lucru pe care l-am
simţit a fost materialul de piele ale mănuşilor lui plimbându-se
în jos pe obrajii mei. Dar nu mai conta pentru mine, tot răul nu
mai exista, eu eram pe altă lume. Eram pe un câmp întinsă pe
pătură, cu pălăria pe ochi, iar asta era pentru mine ca trecerea
unei insecte pe faţa mea.
Portiera maşinii a fost izbită cu brutalitate şi eu am
tresărit trezindu-mă din somnul meu adânc. Probabil mi s-a
făcut o dungă roşie pe faţă la cum am dormit pe spatele
scaunului, dar nu mai conta dacă Eva însfârşit a venit. Dar cel
Pagina
218