Melania
ce urcase la volanul maşinii nu era nici decum Eva, puteam
deduce asta din acele două urechiuşe de pe cap. Îngit în sec
încercând să mă ascund alunecând uşor sub maşină. Era el.
— Mă bucur că ne reîntâlnim Melania.
Firar, mă aşez din nou cuminte pe scaun picioarele
tremurându-mi.
— Te rog să nu te uiţi la mine, sunt murdar.
Murdar? Este cumva o metaforă sau la ce se referă?
Încercam să îmi mişc capul în diferite direcţii ca oglinda
retrovizoare să mă facă să îl văd, măcar puţin din el. Am văzut
ceea ce la un om ar fi un obraz, dar la el era oribil. Era doar o
blană tocită făcând-o să arate ca nişte ţepi de arici, toată blana
aceea era udă cu ce avea să pară sânge. Ţine de oglinda
retrovizoare şi o mută spre ochii lui, mă privea adânc de parcă
dorea să îmi mănânce sufletul. Iar ochii aia, acum înţeleg de ce
nu îi puteam vedea atunci. Se camuflaseră. Ochii lui erau de un
albastru ca marea, ochii aia chiar mă teleportau pe plajă.
Mergeam desculţă pe nisip şi alergam spre mare unde zăceau
două balene moarte. Deşi erau moarte puteam auzi ca un ecou
strigătul lor, acel sunet ce seamănă izbitor cu ţipătul combinat
cu plâns a unui copil când este violat. Tresar spre lumea reală
Pagina
219