Melania
— Unde e ea? Unde e ea?! Tu, tu târfă nenorocită! Zi! E cumva în maşină? Hă?
Zice strângându-mă şi mai tare, eu îi fac semn că nu pot vorbi. Simt că îmi pierd respiraţia, am nevoie de aer. Îmi dă drumul şi îi pic la picioare gâfâind.
— Ea? Care ea? Despre ce vorbeşti?
Zic eu cu o voce groasă urmată de multe tuse zgomotoase. El mărâie şi fiecare cuvât pe care îl spune este urmat de picioare în cap.
— CUM. ADICĂ. NU. ŞTII. NIMIC. DE. EA. TU. TĂRFĂ. ORDINARĂ. CE. EŞTI.
Se întoarce cu spatele spre mine şi cu capul în pământ gâfâie încontinuu. Era momentul lui de meditaţie şi momentul meu să scap de aici. Deschid geamul şi sar pe el, aveam nevoie de ajutoare. Îmi scot telefonul şi nu apelez poliţia cum ar face orice om normal. Tonul de apel răsuna şi răsuna... şi răsuna, inima îmi bătea teribil.
— Haide Vincent răspunde odată.
Şoptesc râstit spre telefon.
Pagina 217