Melania
zdrobească creierul indiferent cine era, nu îmi mai pasa...din
partea mea putea să moară. Avea să iasă sânge.
— Eu trebuie să plec, dacă stau mai mult de 3 minute în
camera ta unchiul tău mă va omorî.
Şi dus a fost. S-a lăsat seara, a venit ora mea de culcare.
Mă bag în pat şi îmi pun noua ’’bijuterie’’ sub pernă. Închid
ochii, deşi creierul mă alarmează să îi ţin deschişi. Când m-am
uitat spre fereastră mi-am dat seama de ce, el era acolo. Chiar
era acolo şi mă privea, probabil mă privea în fiecare noapte
cum dorm. Puteam să mă holbez la el şi el la mine, dar am
hotărât să scot arma de sub pernă şi să termin cu căcatul asta.
El a dat-o la fugă ca un laş. I-am luat urma şi am sărit pe geam
ca o războinică după el. Nu a apucat să fugă prea departe că a
şi fost împuşcat. Mirosea a foc de puşcă şi a moarte, nu-mi
venea să cred. Dau să mă apropii de cadavru, era sânge în jur.
Nu îmi pasă pentru că curiozitatea mă rodea mai tare decât
frica. Aveam să îi dau masca jos şi să aflu până la urmă cine
era. Nu am mai apucat pentru că mi s-au fost puse pe
încheieturi o pereche de cătuşe metalice.
— Domnişoară, sunteţi arestată.
Era un ofiţer de poliţie bătrân, cu mustaţă şi ochelari.
Pagina
176