Melania
era departe destinaţia noastră, era doar la cateva case distanţă
de a mea. În acelaşi cartier al oamenilor modeşti. La o casă cu
un gard verde proaspăt vopsit, cu peluza tunsă. Mă întreb ce
oameni ai corectitudinii ca ei ne-ar vinde nouă arme. Poarta era
deschisă, iar Callen părea că ştie asta intrând în curte. Bate uşor
la uşa casei şi puteam auzi o voce de bărbat ce spunea ‘’intră’’.
Callen intră în casă, iar eu tot ce faceam era să o urmăresc. Mă
uitam pe micul hol ce era conectat cu sufrageria, puteam vedea
în linie trei perechi de papuci de casă, eu şi Callen ne
descălţăm acolo. Fac nişte paşi mici spre sufragerie observând
că podeaua era alunecoasă. Casa asta deşi nu era prea diferită
de a mea, era mult mai plină de viaţa. Poate pentru că în
fotografiile de familie de prin ea erau oameni ce trăiesc, pentru
că în ea exista o familie completă. Dacă ar fi acuma să fiu din
nou la grădiniţă şi să am ca temă să desenez portretul familiei
mele, ce ar zice ceilalţi copii când l-aş prezenta? Ce ar zice
când acolo aş fi doar eu şi unchiul Vincent? Şi posibil verişoara
Eva. Încep să vad lumina unui ecran de televizor, mă apropii şi
mai mult. Callen era în spatele meu, iar eu îl vad acum pe
bărbatul ce ne-a spus să întrăm. Purta o camaşă flanel roşie
tipică, descheiată la trei nasturi pentru ca părul lui oribil de pe
piept să iasă în evidenţă, avea de asemenea o barbă deasă şi o
sapcă pe cap cu ’’I inimă dogs’’.
Pagina
135