Melania
îmi luminau puternic în ochi, cu o lumină albă. Când ochii mei
se mai obişnuiesc cu lumina mă privesc în oglindă.
Dumnezeule mare, urasc oglinda asta pentru că mă face să arat
ca un adolescent de pe străzi ce trage în pungă. Sau oare lupta
mea cu mine însumi mă duce în starea asta? Oare chiar o iau
razna? Deschid cutia cu plasturi măinile tremurându-mi absurd
ca un bolnav de parkinston. Rup folia de hartie a unuia, putea
să fie pe el orice personaj din Looney Tunes. Era cu Tweety.
Mă uitam la julitura de pe frunte, care era o linie curbată cu
sânge uscat. Pun plasturele cu precizie peste ea. Ma sprijin de
ghiuvetă şi mă uit buimac la mine în oglindă. Mă uitam
probabil aştepând-o pe Bloody Mary, dar nu a mai îndrăznit să
apară. Mă întreb ce vrea de la mine. Oftez lung gândindu-mă
că nu mai contează. Trebuie doar să mă gândesc la orice
altceva pentru a mă relaxa. Mă gândesc brusc la Chevy.
Chevrolet Camaro din 1969 pe negru, maşina mea primită
cadou de la parinţi de 18 ani. Am strâmbat din nas când am
vazut atunci că primesc maşina tatălui şi nici de cum una nouă.
Era cam uzată, ea mergea cât mergea şi cam atat era de capul
ei. Sub grija mea de atunci până în prezent arată ca nou
cumpărată şi îmi pare şi mult mai frumoasă decât alte modele
ce au apărut mai nou acum în 2012. Nu îmi mai este jenă cu ea,
datorită ei (pentru că am stat ani grei să lucrez la ea) am job-ul
Pagina
133