Ghid de supraviețuire pentru cadrele didactice debutante INDUCAS Surviving Guide RO | Page 113

Ghid de supraviețuire pentru cadrele didactice debutante
nevoie. După trei ani am avut restrângere de activitate și am plecat într-o
altă școală, apoi am lucrat ca educatoare 2 ani, dar mereu am întâlnit
oameni de la care am învățat câte ceva. Important este să vrei să te
autodepășești. În profesia noastră trebuie să înveți de la toți și de la toate!
Fiecare zi este o provocare!
Anamaria Corina Golumbeanu: Eu am terminat facultatea în 1987. Am luat
repartiție la o școală ajutătoare în orașul meu natal. A fost o perioadă a cărei
experiență mă ajută mult în prezent când am copii cu CES în clasă. Școala
ajutătoare era o școală pentru elevi cu CES, cum îi numim astăzi, adică ei
termină clasa a VIII-a cu noțiuni de clasa a IV-a, în cel mai fericit caz.
Planificări și proiecte de lecție se fac la fel ca la oricare școală. Binențeles că
totul era scris de mână la indigo pentru mai multe exemplare. Dar, pe
atunci, doar aceste documente se făceau. Ajutor am primit de la toți
profesorii. Era un program mai altfel decât la o școală obișnuită, pentru că,
în zilele când eram de servici, trebuia să însoțesc elevii la masa de dimineață
și la cea de prânz. Participam și la cercurile pedagogice ale profesorilor de
matematică din județ, și la cele pentru învățământul special. Iar Comisia
metodică de matematică era una pe oraș și ne întâlneam toți profesorii de
matematică de la toate școlile din oraș. A fost o perioadă plină de
învățăminte care și azi, după cum am mai spus, îmi este folositoare. Copiii
au fost niște copii sufletiști, dornici de iubire și înțelegere.
Mariana Negrilă: Amintiri… entuziasmul şi dorinţa de a arăta ce pot, de a
scoate ce este mai bun din elevii mei, de a urma modelul învăţătorului meu…
toate s-au spulberat în primul an când, prin repartiţie pe baza mediei finale,
am ajuns la o casă de fete unde mi s-a spus simplu că „aici nu predăm, aici
facem temele!”… Dar nu am renunţat la ideea de a preda şi, în anul următor,
am dat concurs de titularizare şi am ajuns la o şcoală foarte bună, cu cadre
de excepţie dar fără dorinţa de a împărtăşi din experienţa acumulată... Am
făcut interasistenţe între noi, cele trei „fete tinere,care trebuie să arate ce
pot dacă tot au intrat direct la o şcoală din oraş” şi care erau scoase mereu
la înaintare la orice activitate metodică. Ghidurile metodice au fost baza şi
caietele cu proiecte zilnice scrise de mână mi-au fost mentori. Sfaturi am
primit totuşi în urma asistenţelor la clasă – directorul adjunct, profesor de
educaţie fizică, a fost cel care avea o deosebită plăcere să intre la ore de
matematică şi cunoaşterea mediului, iar discuţiile cu dânsul erau o plăcere.
Am învăţat din mers şi am avut alături părinţi ce mi-au acordat toată
încrederea lor şi copii minunaţi. Acum încerc să le fiu mereu alături colegelor
mai tinere!
113
INDUCAS, 2017-2018