Ghid de supraviețuire pentru cadrele didactice debutante
ani când am primit numirea, chiar în satul meu, în locul învățătoarei mele proaspăt pensionată. Doamne, aveam niște „ aripi”!... Dimineața predam, iar după masa de prânz mă întâlneam din nou cu elevii pentru teme, bineînțeles gratuit. Tot în primul meu an de activitate, la primul meu Cerc, l-am cunoscut pe soțul meu, care era și el învățător. Apoi, împreună am urmat cursurile superioare, în timp ce clădeam o casă și o familie( avem 2 copii). După 9 ani ca învățător, am intrat la concursul de titularizare și, fiind prima pe listă, am continuat ca profesor în mediul urban. După alți 9 ani m-am stabilit la liceul din orașul în care locuim, fiind colegă cu soțul meu. Și iată că au trecut încă 9 ani plini de realizări și de satisfacții profesionale, în care tot mai des realizez că temelia formării ca dascăl mi-a fost pusă în acel liceu vocațional, în acea eră comunistă.
Diana Gheorghe: Îmi aduc aminte de primii ani când am intrat cu pași timizi într-o școală din mediul rural ca suplinitor necalificat. Doamna director mi-a zâmbit cu amabilitate și mi-a făcut cunoștință cu viitorii mei colegi. Era totul nou pentru mine. Am avut norocul să am colegi 2 soți învățători cu vechime care mi-au întins o mână de ajutor atunci când aveam nevoie. Datorită lor, în cei doi ani cât am stat în acea școală, am învățat ce înseamnă această meserie. Apoi am fost nevoită să merg în altă școală unde atmosfera nu mai era aceeași, dar am încercat să învăț mai departe. Am urmat facultatea având 2 copii mici acasă și făcând naveta. Eram ca un burete. Vroiam să știu cât mai multe și cât mai bine. Când m-am titularizat, după absolvirea facultății, erau foarte puține posturi și toate în mediul rural deloc aproape de oraș. Soarta a făcut să mă titularizez în aceeași școală unde îmi începusem ucenicia. Cei doi soți nu mai erau( ieșiseră la pensie), dar mai găsisem câteva persoane din vechea gardă. A fost o plăcere pentru mine să regăsesc foști colegi, iar încrederea lor în mine m-a copleșit. La un an după revenire, doamna director a ieșit la pensie, iar doamna director adjunct a devenit director. Propunerea colegilor de a deveni eu director adjunct m-a lăsat atunci fără cuvinte. Anii au trecut și momentul când aveai posibilitatea să te transferi de la rural la urban a devenit realitate, a fost momentul să pot în sfârșit să mă apropii de casă. Cu păreri de rău, am lăsat în urmă școala aceea și m-am transferat în mediul urban la școala unde sunt și în acest moment. Deși la început am fost întâmpinată cu reticență(„ Poți tu să faci față la o școală din oraș?” a fost întrebarea care mi s-a pus de cineva din școală), în scurt timp i-am spulberat cuvintele acelea demonstrând că pot face față și la o școală din oraș cu succes.
110
INDUCAS, 2017-2018