Ghid de supraviețuire pentru cadrele didactice debutante INDUCAS Surviving Guide RO | Page 102

Ghid de supraviețuire pentru cadrele didactice debutante
care știa „să citească” omul, care-și alegea cumva colaboratorii pe criterii de
competență. Chiar și acum consider că ăsta era un talent al dumneaei, un
talent special, care i-a dat ocazia să aibă o echipă „a ei”. Directorul plin, în
schimb, avea aroganța omului care deja consideră că le știe pe toate, era o
persoană agresivă și abuzivă. Trata profesorii ca pe niște elevi, nu ca pe
niște colegi sau profesioniști. Își permitea niște comportamente care nu ar
face cinste unui profesionist adevărat. Am avut noroc de un coleg de care
îmi amintesc și acum cu mare mare drag. Era un coleg cu experință, care s-a
oferit singur să mă mentoreze! Apreciez și azi acest lucru. Era un om blând,
foarte deștept, nu făcea niciodată comentarii deplasate sau denigratoare, nu
bârfea, doar ajuta! Venea singur și își oferea sprijinul. Cred că era un
foarte bun observator și mai știa să și asculte foarte bine, pentru că apărea
mereu în momente-cheie, era omul potrivit cu ajutorul potrivit în momentul
exact. Pentru că acest minunat coleg nu mai este printre noi de ceva timp,
îmi dau lacrimile și acum, povestind cu mare, mare drag de dumnealui...
Edina Timb: În primul an de învățământ, după ce am participat la exemenul
de titularizare, am primit postul de profesor suplinitor (luând sub nota 7) la
liceul unde terminasem studiile (este un colegiu național „renumit” din Satu
Mare, nu doresc neapărat să dau numele liceului). Deși eram colegă cu foștii
mei profesori, nu am simțit nicio încurajare din partea lor. Chiar colega de
catedră (fostă profesoară) mă tot întreba: „De ce ai ales învățământul? Ai
atâtea posibilități în domeniul IT!... Salariile sunt foarte mici și ai de dat o
groază de examene!”. Totuși, am găsit sprijin într-o colegă cu 3-4 ani mai
mare decât mine (venită din Cluj, căsătorită în Satu Mare), care mă ajuta cu
planurile de lecție și fișe de lucru. Deși a fost un an foarte greu, în vara
următoare m-am înscris din nou la titularizare, obținând o notă care îmi
permitea să mă titularizez... la un grup școlar (tot din Satu Mare). Al doilea
an, în care am susținut și inspecția pentru definitivat, a fost mai ușor... Am
găsit colegi de catedră minunați (și – repet – era grup școlar) și tineri și mai
în vârstă care m-au susținut în totalitate și m-au încurajat să continui în
această direcție (deși fusesem la mai multe interviuri și doream să mă
angajez la privat, în IT)... În cei doi ani de profesor stagiar nu am avut parte
de niciun mentor! Nici nu știam de așa ceva... După 3 ani în Satu Mare, am
reușit să ma transfer în Baia Mare, necunoscând niciun liceu... Am avut
norocul să iau post la un Liceul Teoretic, unde predau și în prezent, și să am
parte de colegi minunați... Cred și susțin cu tărie că profesorii debutanți au
nevoie de profesori mentori, care să-i încurajeze, să le dea sfaturi, să le
arate calea către o profesie grea, dar frumoasă, în care trebuie să te dedici
enorm ca să ai (măcar) satisfacții profesionale... Mă înclin!
102
INDUCAS, 2017-2018