oferit feedback. Am încheiat ziua la școala FEP Sant Ramon cu o întâlnire cu profesorii de gimnaziu, unde am asistat la stabilirea activităților de final de an școlar.
Conform acordului de învățare dintre cele două unități de învățământ, rezultatele activităților la care am participat au fost:
‣ Rezultatul 1: Progrese în pedagogia limbii engleze prin metodologii de predare a limbii engleze( ELT), abordări comunicative și stimularea implicării elevilor. Cum am realizat acest lucru? Prin observarea, analizarea și adoptarea unor practici pedagogice inovatoare și a unor metodologii de învățare activă utilizate în orele de limba engleză din învățământul secundar spaniol, cu scopul de a îmbunătăți participarea elevilor și achiziția limbii.
‣ Rezultatul 2: Strategii didactice pentru Științe Sociale în învățământul secundar- Educație în domeniul Științelor Sociale, predare interdisciplinară( cross-curricular) și managementul clasei. Procedura: Dobândirea de perspective practice privind predarea curriculumului, proiectarea didactică și tehnicile de management al clasei specifice orelor de istorie și geografie în cadrul unui mediu școlar multicultural.
‣ Rezultatul 3: Coordonare educațională și schimb de bune practici prin muncă în echipă la nivel de școală, colaborare între colegi( peer-to-peer) și management de proiect. Procedura de lucru: Dezvoltarea competențelor de colaborare și realizarea unui schimb de bune practici la nivel european, prin analizarea modului în care echipa de coordonare a învățământului secundar din școala gazdă planifică curriculumul, gestionează proiectele instituționale și coordonează cooperarea dintre cadrele didactice.
‣ Rezultatul 4: Management academic și cadrul învățământului secundar- Administrație școlară pentru învățământul secundar, structură curriculară și sisteme de sprijin pentru elevi. Procedura: Înțelegerea arhitecturii logistice, structurale și de reglementare a etapei spaniol de învățământ secundar( ESO), prin consultare directă cu Șeful de Studii.
‣ Rezultatul 5: Leadership școlar strategic și guvernanță instituțională- Management instituțional, leadership școlar, planificare strategică și guvernanță organizațională. Cum am reușit? Prin obținerea unei perspective de ansamblu asupra cadrului academic general, logisticii instituționale, viziunii pe termen lung și practicilor de management strategic din perspectiva conducerii școlii.
Cunoștințele acumulate vor fi transpuse direct în practica noastră didactică zilnică prin:
- Modificarea planificărilor pentru a introduce abordări interdisciplinare observate în timpul mobilității.
- Utilizarea unor instrumente digitale noi sau a unor metode de lucru pe grupe care stimulează gândirea critică a elevilor.
- În cadrul orelor de limba engleză voi introduce tehnici și metode pe care le-am învățat în Spania, la școala gazdă, precum: proiect Magic Potion și Writer’ s Gossip, interevaluare a textelor scrise de elevi instant în clasă prin partajarea acestora pe tabla interactivă în mod anonim și corectarea acestora de către elevi, introducerea mult mai des a învățării pe bază de proiect, punerea accentului pe transmiterea de valori culturale și pe dezvoltarea comunicării orale în limba engleză.
- În ceea ce privește partea de management școlar, voi stabili alături de colega mea din mobilitate, dna director Cornelia Toma, o întâlnire săptămânală a responsabililor de comisii curriculare, la fel cum