D. Întrebaţi-i care îndemn, mesaj, li se pare mai interesant.
E. Realizaţi împreună cu elevii şi cu şeful de compartiment, câte o listă cu „DE
FĂCUT!” în săptămâna curentă.
F. Revizuiţi lunar lista „DE FĂCUT!” împreună cu aceştia. Încercaţi să
observaţi câte realizări au şi INDIRECT câte mesaje de pe cartonaşe au
respectat.
G. Construiţi împreună un panou în care să apară cele mai bune realizări şi
cele mai însuşite cartonaşe cu mesaje, îndemnuri.
H. Transformaţi cartonaşele în CONCURSURI ŞI CAMPANII!
I. Votaţi sloganul săptămânii şi o să realizaţi în ce punct vă situaţi!
Nu putem îmbunătăţi ceva, până nu recunoaştem că acel ceva are nevoie de mici
îmbunătăţiri. Angajaţii firmei de exerciţiu ar trebui să aibă şansa să-şi îmbunătăţească
rezultatele şi să facă performanţă. Iar la baza performanţei stă motivaţia. Dacă motivaţia
ar putea să însemne o sumă de cartonaşe colorate, atunci să învăţam elevii să se joace cu
ele iar noi doar să-i coordonăm. Astfel le putem scrie, sau le putem repeta elevilor firmei de
exerciţiu, sloganuri, îndemnuri, mesaje, de atâtea ori de câte ori va fi nevoie să audă şi să
înţeleagă şi să-şi însuşească anumite atitudini, comportamente.
SPIRITUL ÎNTREPRINZĂTOR ŞI PERFORMANŢA
Autor: elev Mitu Angela
Prof.coordonator:Manolache Mihaela
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galaţi
Ca urmare a interacţiunii membrilor FIRMEI de EXERCIȚIU în vederea realizării
scopurilor comune se creează o organizare socială a grupului, denumită structura grupului.
Noţiunea de structură desemnează două aspecte corelate între ele: pe de o parte, structura
grupului defineşte modul concret în care membrii acestuia interacţionează între ei; pe de
altă parte, noţiunea de structură se referă la ierarhia indivizilor în cadrul grupului, la locul
ocupat de ei în grup conform reţelei de statute şi roluri.
Astfel structura se va referi la următoarele caracteristici ale firmei de exerciţiu :
Mărimea grupului – grupurile de lucru, pot fi diferite ca mărime, mărimea
grupurilor influențează în mare măsură dinamica grupurilor,
13