DIAGNOZA DEFECTELOR. 2012 | Page 62

Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor Diagnoza defectelor 2.8. Contribuţii Contribuţia majoră din acest capitol s-a concretizat în dezvoltarea unui sistem de asistare a diagnosticianului uman. Acest sistem va dispune de cunoştinţele expertului şi apoi de informaţiile preluate prin interacţiune cu omul la solicitarea sa. Datorită virtualizării şi posibilităţii migrării maşinii virtuale sau aplicaţiei în cadrul infrastructurii, contextul activităţii urmei este deosebit de important în abordarea asumată deoarece urmele conţin acel istoric al defectelor indiferent de locaţia pe care o poate avea maşina virtuală sau aplicaţia la un anumit moment dat. Contribuţia importantă adusă de SADU provine din faptul că sistemul de diagnoză este funcţional din primul moment, fără a necesita întreaga cazuistică inserată legată de contextul activităţii urmei, deoarece aceasta se completează pe parcursul desfăşurării proceselor, iar în cazul apariţiei defectelor necunoscute, fără rezolvare imediată, problema este lăsată în discuţie/analiză pentru rezolvare comunităţii specialiştilor din domeniu. Totuşi, pentru a nu întâmpina probleme majore pe parcursul dezvoltării sistemului de diagnoză a fost necesară o structurare bine întocmită a domeniului. De altfel, la construirea unui sistem funcţional de diagnoză îmbinând cele două tehnici CBR şi TBR (figura 4.12), am redefinit etapele de regăsire şi adaptare, pornind de la caz la urme. Prin urmare, înainte de a efectua orice raţionament bazat pe cazuri, este necesar să construim „cazurile” pornind de la urmă. Acest lucru subliniază importanţa elaborării pasului de regăsire în TBR dar şi marele avantaj, care permite unui utilizator să vadă rezultatul direct al cercetării sale. Procesul oferă posibilitatea identificării imediate în cazul unei nepotriviri a măsurii similitudinii. Astfel, noul sistem de raţionament CTBR lasă utilizatorului posibilitatea să aleagă modalitatea de perfecţionare a măsurii, de a adopta alta, sau de continuare a ciclului cu alte tipuri de cunoştinţe (de adaptare sau de context) dacă problema pare să aibă o rezolvare bună. De asemenea, el poate decide, dacă opreşte procesul aici sau îl continuă. În acest caz, stocarea în baza de date a contextului specific şi a cunoştinţelor de adaptare, în special atunci când acestea sunt folosite în comun de către mai mulţi utilizatori, conduce la rezolvarea problemei privind automatizarea adaptării atunci când ştim cum să ne adaptăm contextului. Mai mult decât atât, diferitele tipuri de cunoştinţe sunt 55