DIAGNOZA DEFECTELOR. 2012 | Page 63

Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor Diagnoza defectelor interconectate în noul sistem de raţionament de aceea trebuie să le lăsăm să se schimbe într-un mod cât mai natural, după cum consideră utilizatorul. Atunci când o problemă nu poate fi rezolvată cu un episod regăsit, acest episod trebuie extins, prin extinderea cazului urmărind la ce s-a întâmplat „înainte de” sau „în timpul”. Compararea şi adaptarea de episoade/cazuri este posibilă prin transformări ale urmelor/cazurilor. Pentru a putea fi comparate, urmele, uneori, trebuie să fie generalizate şi, astfel, conduc la mai multe niveluri de abstractizare. Această organizare verticală (Leake D. and Dial S. A., 2008) corespunde unui istoric al provenienţei urmei. Navigarea între nivelurile de transformare (o abordare topdown) ar putea ajuta utilizatorul în a formula acest context care să-i arate ce s-a întâmplat cu urmele M de mai sus. Apoi, printr-o abordare de jos în sus (bottom-up) el ar putea spune sistemului care transformare este greşită (un element observat ar fi putut fuziona cu un altul sau pur şi simplu a fost omis de transformare). Interacţiunea om-calculator cât şi abilităţile şi implicarea utilizatorului joacă un rol important în determinarea cu precizie a momentului în care contextul trebuie extins. Propriile noastre urme sunt uşor de vizualizat. În tot acest context, „cunoaştem” acţiunile întreprinse şi suntem în măsură să înţelegem sensul acţiunilor noastre. Cu toate acestea, folosirea urmelor cu scopul de a „învăţa” din experienţă reprezintă o sarcină destul de complexă ce implică extinderea conceptului prin partajarea experienţelor utilizatorilor, nu limitarea lui doar la experienţa unuia, dacă ţinem cont că o urmă ar putea fi rezultatul mai multor interacţiuni ale diferiţilor utilizatori. SADU permite unui utilizator să beneficieze de urmele provenite de la alţi utilizatori. În acest context, se subliniază importanţa privind negocierea semnificaţiei, care a fost introdusă şi dezvoltată de (Stuber A., 2007). În plus, învăţarea din urme necesită interfeţe suplimentare care furnizează instrumente de transformare a urmei şi de interacţiune cu ea. Proiectarea eficientă a interfeţelor asigură învăţarea din experienţă şi este o garanţie a succesului în procesul de învăţare continuă a sistemelor de raţionament, fie că sunt bazate pe cazuri, urme sau înbina cele două forme de raţionament. Urmele, datorită „reţinerii” întregului context al experienţei anterioare, ne permit mai multe modalităţi de interacţiune în sisteme şi în special combinarea mai multor modalităţi de interacţiune într-un 56