Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor
Diagnoza defectelor
Tehnicile de traversare a modelului, deşi sunt rezistente în cazul
schimbărilor frecvente privind configurarea sistemului, acestea nu pot
modela situaţia în care defectul unui obiect poate depinde de defectul
sau de o combinaţie de defecte ale altui obiect. Cea mai accesibilă idee
aflată în spatele multor tehnici de localizare a defectelor este considerată
corespondenţa alarmă/eveniment datorită capacităţii mari de a restabili
relaţii între alarme/evenimente.
Cu toate acestea, tehnicile descrise în acest capitol sunt destul de
mulţumitoare în cazul monitorizării sistemelor care nu au o complexitate
crescută, de aceea în cazul sistemelor inteligente virtualizate vom aborda
o strategie distribuită. Astfel, sistemul abstractizat va fi divizat în
niveluri de interes (straturi) unde anumite tehnici prezentate mai sus vor
putea fi aplicate cu succes. Diagnoza globală a sistemului complex va fi
obţinută în baza diagnozelor subsistemelor (Cosmin Dãnut Bocãnialã,
2005).
Deşi sistemele bazate pe cazuri sunt mai puţin sensibile la
schimbările din sistem, schimbarea modelului de la o orientare centrată
pe defect la una bazată pe urme pentru a facilita sau amplifica propriile
capacităţi ale diverşilor experţi umani sau utilizatori constituie punctul
forte în diagnoza sistemelor virtualizate datorită modelării interacţiunilor
dintre resursele fizice şi cele virtuale.
Multe cercetări tratează urmele pentru diagnoza privind
comportamentul software (Diekert V. and Rozenberg G., 1995) sau
pentru diagnoza comportamentului uman (Penelope S. and Fisher C.,
1994). Dacă unele dintre aceste cercetări se concentrează pe o secvenţă
de căutare în urme (M. Steinder and A. S. Sethi, 2004), pentru adaptarea
contextului propriu nici una dintre ele nu utilizează urmele în vederea
reutilizării experienţelor anterioare. Etapa de elaborare a raţionamentului
bazat pe urme a căpătat o importantă deosebită studiind noţiunea de
„puncte de vedere” (Karacapilidis N. et al., 1997), precum şi conceptul
de „conversaţie CBR” (Aha D.W. et al., 2001). Acest pas se bazează pe
sistemul de cunoştinţe, având scopul de a ajuta utilizatorii să-si descrie
propriile lor problemele. Cu toate acestea, sistemele CBR nu utilizează
urmele pentru a ajuta utilizatorii în această sarcină complexă, cu toate că
ar putea fi util, de exemplu pentru a extinde cu uşurinţă contextul de
studiu.
54