Contribuţii la achiziţia şi structurarea cunoştinţelor în sisteme inteligente pentru diagnoza defectelor
Concluzii
privind reutilizarea resurselor disponibile prin echilibrarea încărcării
ne conduce la o mai bună gestionare a cererilor clienţilor şi implicit
la o creştere a randamentului sistemului IT concomitent cu creşterea
fiabilităţii lui. Algoritmul de echilibrare a încărcării resurselor
disponibile, implicit modelul, bazat pe eficienţă utilizării, conferă un
acces mai facil la resursele neocupate nu doar pentru un procent din
clienţi ci pentru toţi, semnalizând totodată gradul de încărcare şi
disponibilitatea resurselor (secţiunea 3.1.3).
De asemenea, clienţii conectaţi nu întâmpină dificultăţi în
accesarea serviciilor dorite şi asta datorită minimizării timpilor de
aşteptare blocajelor sistemului deoarece cererile lor sunt direcţionate
către servere cu grad mic de încărcare. Această modalitate de
abordare asigură o funcţionalitate în cel mai eficient şi inteligent
mod posibil deoarece este responsabilă de managementul resurselor
şi proceselor sistemului (secţiunea 3.1.4). Abordarea este definitorie
în stabilirea gradului de încărcare a resurselor disponibile, stabilind
cu exactitate, funcţie de ponderea pe care o are încărcarea resursei,
dacă sistemul funcţionează în parametri optimi (secţiunea 3.1.5).
4. Modelarea matematică a stării funcţionale a unui sistem
Modelul permite unui sistem complex ce are în componenţă „m”
resurse cu ponderi şi încărcări procentuale diferite ale resurselor
(secţiunea 3.2.1) să semnalizeze în două moduri (notare şi
reprezentare printr-un cod al culorilor) starea funcţională globală a
sistemului la un anumit moment dat (secţiunea 3.2.4).
Noutatea constă în modelarea interacţiunii dintre resursele fizice
şi cele virtuale disponibile cu ajutorul geometriei hiperplanelor
(secţiunea 3.2.2), în primul rând pentru o atenţionare a stării
funcţionala a sistemului şi în al doilea rând permiţând o notificare a
încărcării resurselor în cadrul sistemului (secţiunea 3.2.3) în vederea
unei alocări dinamice a lor. Această abordare conduce la o
uniformizare a gradului de încărcare a resurselor eterogene
distribuite în sistem, funcţie de caracteristicile de performanţă
(tehnice) pe care acestea le au.
Totodată, modelul permite o realocare dinamică a hiperplanelor în
funcţie de încărcarea sistemului cu scopul rezolvării problemei întrun mod automat, în fiecare moment, ţinând cont de experienţa
anterioară a sistemului. Modelarea permite astfel sistemului să se
„auto-repare” prin înlăturarea situaţiei care conduce la o stare de
112