Şi porneşte ploile!
După înmormântare, Caloianului i-am facut pomană, timp în care a fost bocit din nou:
Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului român ,o dovadă grăitoare a străvechii unităţi
culturale a poporului român. Imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a
acestei moşteniri. Valorificând cu copiii tradiţia folclorică în cadrul diverselor activităţi şcolare şi extraşcolare
realizăm un important act cultural şi educativ.
I.15. Paștele la români cea mai așteptată și dorită sărbătoare, Prof. Papadopol Luminița,
Grădinița cu P.P.nr7 Alexandria
Tradiţiile populare ale românilor, dar şi ale creştinilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt departe
de tradiţia iudaică, ce presupunea o sărbătoare a durerii, la care alimentele rituale, pasca şi mielul, se consumau
în grabă, însoţite de ierburi amare, după cum amară fusese şi robia din ţara Egiptului. Pasca primilor creştini era
o pâine dulce, care se sfinţea de către preoţi, apoi se împărţea săracilor. Amintirea acesteia este pasca de astăzi.
La biserică pasca este dusă într-un coş anume pregătit pentru Paşte. După sfinţirea din dimineaţa primei
zile de Paşte, pasca dobândeste puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfinţită şi se consumă imediat
după anafură. Tot în coşul care se duce la sfinţit, femeile pun cârnaţi, ouă roşii, colaci, brânză, slănină, drob,
usturoi, sare, prăjituri şi alte alimente. Acestor alimente, sfinţite, li se atribuie puteri vindecătoare.
În unele locuri se spune că, cine mănâncă ouă în ziua de Paşti va fi uşor peste an. În trecut albuşul de ou
roşu sfinţit se usca, se pisa şi se sufla în ochii bolnavi de albeaţă, ai vitelor şi oamenilor. Cu slănină se ungeau
rănile sau vreun picior scrântit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu slănină şi tămâie puse pe o
lespede. Slănina, consumată ca atare, se spunea că are proprietăţi tămâduitoare pentru oameni şi vite. Hreanul
sfinţit se păstra în pământ, crezându-se că el curăţeşte apa fântânilor, vindecă de boli şi friguri. Dacă cineva îl
consuma când vine de la biserică, se spune că va fi iute şi sănătos tot anul.
Sarea era folosită la sfinţirea fântânilor, iar azi e pusă în mâncare. Cuişoarele se spunea că sunt bune
pentru dureri de măsele, iar cu făina se freca ochiul vitei bolnave de albeaţă. Despre usturoiul sfinţit se spunea
că nu se strica; dar folosea şi la alungarea strigoilor sau pentru tămâduirea celor bolnavi de vătămătură. Puteri
deosebite i se atribuie si lumânării de la Înviere, care este păstrată şapte ani şi aprinsă în caz de grindină, furtuni
sau mari primejdii.
Noaptea Învierii este deosebită, ea simbolizând noaptea luminii, a izbăvirii omului din iad, din păcat şi
din moarte. Spun sfinţii că întreaga omenire va învia dupa modelul Învierii lui Hristos .De aceea, în zilele
noastre, Învierea este privită ca o sărbătoare a luminii. Seara sau la miezul nopţii, când oamenii merg la slujba
Învierii, aprind lumânări la mormintele celor morţi din neamul lor. În Bucovina e obiceiul ca, în noaptea
Învierii, să se lase luminile aprinse în toată casa şi în curte, ca să fie luminată gospodaria, în cinstea luminii pe
care a adus-o Hristos în lume, prin Învierea Sa.
Mulţimile participă, în toată ţara, la Slujba Învierii. În unele locuri (Moldova, Bucovina) la miezul
nopţii, când se spune că s-a deschis mormântul şi a înviat Hristos, se aud împuscături şi pocnituri. După unii
etnologi, acestea s-ar face pentru alungarea spiritelor rele, dar în acest moment ele nu au nimic de-a face, în
acest context, decât cu învierea din mormânt a lui Hristos; vestesc deschiderea mormântului Domnului. În unele
locuri era obiceiul ca, în noaptea Învierii, să se aprindă, pe dealuri, "focurile de veghe". În jurul lor, oamenii
istoriseau întâmplări din viaţa lui Hristos. Flăcăii săreau peste aceste focuri, pentru ca vrăjitoarele şi
fermecătoarele să nu aibă putere asupra lor. În zilele noastre, ele se mai fac, sporadic, prin curşile bisericilor, ca
oamenii să prindă şi momentul Învierii.
Din acest moment salutul obişnuit este înlocuit cu cel de "Hristos a-nviat", la care se răspunde
"Adevărat a-nviat", salut păstrat până la Înălţarea Domnului. Este o forma de mărturisire a Învierii şi a credinţei
creştine. La întoarcerea de la slujbă de Înviere, creştinii pun într-un lighean un ou roşu şi o monedă de argint,
peste care toarnă apă neîncepută. Există apoi datina de a se spăla, dându-şi fiecare cu oul roşu peste obraz şi
zicând: "Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul; toţi să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt
aşteptate ouăle roşii de Paşti; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor." Atunci când se dă cu banul pe faţă, se
spune: "Să fiu mândru şi curat ca argintul. Iar fetele zic: "să trec la joc din mână-n mână, ca şi banul", "să fiu
uşoară ca şi cojile de ouă, care trec plutind pe apă." În unele sate, în lighean se pune şi o crenguţă de busuioc
existând credinţa că, dacă te speli cu el, vei fi onorat ca busuiocul.
Familia creştină se aşază apoi la masa pascală. După această masă, capul familiei ciocneşte ouă cu
28