soţia şi la formula tradiţională :"Hristos a înviat!" adaugă: "Hai să ciocnim ouă, ca să ajungem şi la anul Paşti
frumoase, iar după moarte să ne vedem iarăşi în ceruri!" Apoi ciocnesc ţi ceilalţi membri ai familiei. De obicei,
cinstea de a ciocni oul mai întâi revine celui mai în vârstă. Se crede că, făcând acest lucru, membrii familiei se
vor vedea ţi pe lumea cealaltă.
Se spune că în prima zi de Paşti nu e bine să mănânci ouă roşii, pentru că tot anul "îţi va mirosi gura ca
oul clocit" sau că e bine să mănânci ouăle nesărate, căci altfel ţi se vor roşi mâinile. În ziua de Paşte se spune că
nu e bine să dormi, că-ţi ia strigoiul anafura dintre dinţi, o vinde diavolului şi nu mai ai noroc în casă.
După credinţa populară, e bine să ţii minte cu cine ai ciocnit oul prima dată pentru că, dacă din
întâmplare te rătăceşti printr-o pădure, trebuie să-ţi aminteşti cu cine ai ciocnit oul de Paşti şi imediat găseşti
drumul. Băiatul, dacă vrea să ciocnească oul cu o fată, îl încearcă să vadă dacă este tare, ciocnindu-l uşor de
frunte. Fata încearcă oul băiatului în dinţi.
În unele locuri, atât în Bucovina, cât şi în Transilvania, există datina ca a doua zi de Paşti să vină
băieţii la udat. După tradiţionalul "Hristos a înviat, băiatul spune că i-ar fi sete şi scoate o ulcică cu apa pe care
o varsă fie pe gâtul fetei, fie pe faţa ei, rostind: "Să-ţi fie inima curată ca apa şi ea să te ferească de orice boală."
Se mai practică în ziua de astăzi şi udatul cu parfum, în loc de apă, prin părţile Transilvaniei şi Banatului.
Băiatul primeşte câteva ouă roşii şi este invitat la masa pascală.
Paştele este o sărbătoare a bunătăţii, a sacrificiului şi a dăruirii. Aşa că nu e de mirare că de-a lungul
anilor, oamenii au încercat în mai multe feluri să-şi exprime sentimentele prin diferite acţiuni. De aceea multe
obiceiuri sunt diferite în funcţie de zone, de popor sau de nivelul de trai al oamenilor. Însă ce este important
este că fiecare creştin doreşte să se exprime aşa cum a fost obişnuit de la părinţii săi. Uneori generaţia tânără
mai schimbă uneori puţin din obiceiul străvechi astfel încât acesta capătă o nuanţă nouă. Dar trebuie să ţinem
cont de un singur lucru acela că tot ce facem, tot ce simţim şi tot ce planificăm să fie întru totul înspre SLAVA
LUI DUMNEZEU ŞI A UNICULUI SĂU FIU IISUS CHRISTOS!
Bibliografie:
Evseev, I., (1994), Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Timişoara, Editura Amarcord
29