farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta),
sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belşug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făină (pentru ca
rodul grâului să fie bogat), ceapă şi usturoi (cu rol de protecţie împotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii
se așează pasca, șuncă, branză, ouăle roşii, dar şi ouăle încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roșie cu
hrean şi prăjituri. După sfinţirea acestui coş pascal, ritualul de Paşti se continuă în familie. Înainte de a începe
degustarea bucatelor, fiecare membru al familiei „se spală" pe faţă cu un ou roşu, pentru a fi sănătos şi roşu ca
oul, se spală apoi cu bani, cu convingerea că nu va avea pagubă tot anul, iar la urmă cu flori, pentru a rămâne
frumoşi ca floarea.
În ziua Învierii fiecare ins care i-a parte la Înviere, trebuie să aducă cu sine şi o lumină, pe care o ţine
aprinsă în tot timpul săvârşirii sfintei Învieri de către preot. După Înviere fiecare se întoarce cu lumina aceasta
aprinsă acasă. După ce ajung acasă şi păşesc peste pragul tinzii încep a se închina, apoi intrând în casă sting
lumina în grindă, afumând-o pe aceasta în semnul crucii. După ce fac semnul crucii o sting şi o păstrează apoi
peste tot anul, spre a o avea şi a o putea aprinde la întâmplări primejdioase la vărsări mari de ape, la grindină
sau piatră, la tunet, fulger şi trăsnet. Românii mai întrebuinţează lumina Învierii spre a afuma vitele cu dânsa.
În ziua Învierii, după ce s-a sfârşit sfânta liturgie şi anume între 7-8 dimineaţa se sfinţeşte pasca şi ce s-a
mai adus la biserică. După sfârşirea Învierii, a liturghiei şi a sfinţirii pascăi, unul sau două dintre ouăle sfinţite
se dau preotului, care le-a sfinţit, iar restul se aduce acasă. Sosind acasă toţi se pun la masă şi gustând mai întâi
din pască din ouă şi celelalte bucate încep a mânca. După ce s-au săturat de mâncat, prind a ciocni cu ouă roşii,
şi anume mai întâi soţii, apoi copii cu părinţii şi părinţii cu celelalte neamuri şi cunoscuţi. Făcând aceasta, cred
că
cei
ce
ciocnesc
unul
cu
altul
se
vor
vedea
pe
lumea
cealaltă.
În ziua dintâi, adică în ziua de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap. A doua zi, adică luni după Paşte se
poate ciocni şi cap cu dos, iar în cele următoare chiar şi dos cu dos. Cel mai mic de ani ţine oul cu capul în sus,
iar cel mai mare ciocneşte cu oul său, şi anume tot cu capul, zicând : “Hristos a înviat!”, iar cel mic răspunde :
“Adevărat c-a înviat!”.
În unele părţi din Banat este datina a se da în ziua de Paşte ca Moşi de sufletul morţilor: colaci, miel,
ouă roşii precum şi alte bucate aflate în casă.
În Transilvania cum se zăreşte de ziuă prind a umbla băieţii cu ouă roşii pe la neamuri şi vecini, iar
gazda le dăruieşte ouă roşii şi păscuţe. Tot aici feciorii cu flori în pălării şi fetele frumos gătite se adună după
prânz înaintea bisericii, toţi cu ouă roşii, unde râd, glumesc, petrec şi ciocnesc împreună ouă.
În unele locuri din Bucovina şi Transilvania, este datina ca luni după Paşte, feciorii să ude fetele iar
marţi după Paşte udă fetele pe feciori. Fetele după ce au fost udate, invită pe cei ce le-au udat la masă, şi le dau
drept suvenir câte un ou mai frumos. În Transilvania a doua zi de Paşte, după amiază înainte de vecernie,
credincioşii satului se adună la Prânzul Paştelor. La acest prânz se bea şi se mănâncă de sufletul morţilor şi se
cântă felurite cântece sau versuri ale Învierii.
În cele mai multe comune din Banat, în locul prânzului descris mai sus este datina ca luni după Paşte
să meargă preoții cu litia la morminte şi aici să facă rugăciuni pentru sufletele răposaţilor.
Săptămâna întâi după Paşte, la români se numeşte Săptămâna Luminată, pentru că înviind în ajunul ei
Domnul nostru Iisus, a luminat-o prin învierea sa din morţi, şi pentru că în această săptămână toate se
luminează, adică toate încep să înflorească şi să se înnoiască.
Deşi aceste obiceiuri sunt practicate în toată lumea creştină, există mici diferenţe de la popor la popor.
În Anglia, de exemplu, se obişnuieşte ca de Paşte să se dăruiască ouă foarte mari de ciocolată. În Bulgaria,
pictarea ouălor este o îndeletnicire a călugăriţelor din mănăstiri, iar în Elveţia sunt zone în care există credinţa
ca ouăle de Paşte sunt făcute de cuci sau chiar de iepuraşi. De aceea, copiii pregătesc din primele flori de
primăvară câte un cuib în care acestea să fie depuse. În Olanda, părinţii vopsesc ouă verzi, pe care le ascund în
iarbă, iar copiii pornesc să le caute. Acest obicei este ţinut şi în Germania, dar cu ouă de diverse alte culori,
apoi germanii adună toţi pomii de Crăciun pe care îi aprind apoi în „Focul de Paşti”, simbol al trecerii iernii şi
venirii primăverii. Suedezii ornează ouăle cu desene hazlii şi cu versuri în rime, care se citesc cu glas tare,
înainte de a le mânca. În Ungaria, ouăle sunt vopsite în roşu sau galben, iar pe ele se desenează apoi diferite
motive ornamentale, cele mai întâlnite fiind cele care reprezintă stoguri de fân, case, fântâni şi femei cu coşuri
în mâini. Austriecii împodobesc ouăle cu frunze sau flori, apoi le introduc în vopsea legate într-un ciorap,
modelul păstrându-se alb. Românii folosesc şi ei frunze de pătrunjel sau leuştean pentru decorarea ouălor.
Polonezii încondeiază şi ei asemenea românilor ouăle, obiceiul fiind denumit „pisanski” (de la verbul pisac, a
scrie). Bulgarii ciocnesc, în noaptea de Înviere, un ou de zidul bisericii. În Mexic, în „Semana Santa”
(Săptămâna Mare) sunt organizate spectacole având ca subiect patimile lui Iisus Hristos, actorii purtând
20