mare sărbătoare creștină este precedată de o perioadă de 40 de zile, Postul Paştelui, cel mai aspru din cele patru
posturi anuale. După duminica Floriilor, în care se prăznuieşte intrarea lui Iisus în Ierusalim, începe ultima
perioadă a postului, numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare. În aceste momente, Biserica
rememorează ultimile zile ale Mântuitorului (Cina cea de Taină, trădarea lui Iuda, răstignirea, punerea în
mormânt), pregătindu-i pe credincioşi pentru minunea Învierii.
Această Bucurie a Învierii nu e nici trecătoare, nici nedeplină. E bucuria prin excelență, pentru că e
bucuria eternă și deplină. De aceea, nimeni nu trebuie să fie trist în noaptea Învierii. Nimeni nu trebuie să
plângă. Căci toate motivele de întristare apar acum fără însemnătate față de biruirea morții. De ce să ne
întristăm de pricini care ne conduc spre moarte, când știm acum că prin moarte trecem la viața veșnică. De
aceea Biserica cânta în noaptea Învierii: ,,Cu bucurie unul pre altul să ne îmbrățișăm: O, Paștile! Izbavirea de
întristare”. Iar în cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur din noaptea de Paști se spune: ,,Nimeni să nu plângă
pentru sărăcie, ca s-a arătat împărăția pentru toți. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din
mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a eliberat pe noi moartea Mântuitorului".
Cea mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, după spusele românilor de pretutindeni, e sărbătoarea
Paştelor, Paştele sau Învierea Domnului, pentru că în această zi ,,Hristos a înviat din morţi cu moartea pre
moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, iar pre cei vii răscumpărându-i de sub jugul păcatului
şi
împăcându-i
cu
Dumnezeu.
Această mare sărbătoare cade totdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos şi mai plăcut,
când toate în natură învie. Românii aşteaptă sărbătoarea aceasta, după un post îndelungat, cu mare dor şi
bucurie, şi caută în acelaşi timp ca locuinţele lor să fie curate şi cu toate pregătirile făcute în cea mai bună
rânduială .
Fiecare om, are partea sa de ocupaţie şi grijă, fiecare caută a nu rămâne în urma altora, iar sfintele Paşte
să-l surprindă ca pe un neom între oameni. Cea mai însemnată coptură pe care o mănâncă românii în decursul
sărbătorii Paştelor este pasca, păscuţa.
După slujba Învierii, preoţii împart credincioşilor "Sfintele Paşti" (pâine sfinţită stropită cu vin), care se
mănâncă dimineaţa, pe stomacul gol. Apoi toată lumea pleacă de la biserică spre casă, ţinând în mâini lumânări
aprinse, ca mărturie a biruinţei lui Iisus asupra morţii şi asupra puterilor întunericului.
Simbolurile tradiţionale pascale sunt ouăle roşii, a căror culoare aminteşte de sângele lui Iisus, care a
curs pe cruce pentru mântuirea oamenilor. Legenda spune că, la răstignirea lui Hristos, Fecioara Maria a pus un
coş cu ouă sub cruce, ca să-i îmbuneze pe soldaţii care Îl păzeau, iar acestea au fost înroşite de sângele
Mântuitorului. Ouăle roşii se fac tot în Joia sau Sâmbăta mare.
Respectând o veche tradiție, păstrată şi acum, gospodinele vopsesc ouăle cu culori naturale. Astfel, ele
fac ouă galbene şi portocalii, fierbându-le cu coji de nucă sau foi de ceapă, roşii - cu felii de sfeclă, castanii - cu
frunze de nuc, verzui - cu spanac, şi chiar albastre - cu foi de varză roşie. Astăzi această tradiţie a fost puţin
diversificată, în sensul în care ouăle pot fi vopsite în mai multe culori, şi nu neapărat folosind vopseluri
naturale.Ouăle sunt alese cu grijă, numai de găină, se fierb, se pun în culoare, apoi se lasă la uscat şi se şterg cu
grăsime de porc ca să aibă luciu.
Când cântă cocoşii de miezul nopţii, românii curaţi şi îmbrăcaţi, după ce spun rugăciunile, iau pască
pentru sfinţire şi ouă roşii şi pornesc spre biserică.
De asemenea, o singură dată pe an, de Sfintele Paşti, gospodinele creştine coc pasca. Aceasta are o
formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Având la mijloc o cruce, pasca este
împodobită pe margini cu aluat împletit. După o legendă din Bucovina pasca se face, pentru că Iisus înainte de
a fi prins şi răstignit pe cruce, zice învăţăceilor săi, că până atunci au mâncat cu toţi copturi nedospite şi
nesărate adică turte sau azime, de acum înainte vor mânca copturi dospite şi sărate care se vor numi paşte. După
tradiţie, în familiile creştine se mănâncă în zilele de Paşti carne de miel. Mielul îl simbolizează chiar pe
Mântuitorul Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru păcatele lumii ca un miel nevinovat.
În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apa
neîncepută. Cu această apă se spală pe faţă în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă
oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele.
În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebeşte prin complexitatea simbolurilor, a credinţei în
puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvantare a bucatelor. În zorii zilei de duminică, credincioşii ies în
curtea bisericii, se așează în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în aşteptarea preotului care să
sfinţească şi să binecuvânteze bucatele din coşul pascal. În faţa fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coş,
după orânduiala strămoşilor. În coşul acoperit cu un şervet ţesut cu model specific zonei sunt aşezate, pe o
19