I.5. Tradiții și obiceiuri locale din zona de sub munte - Padeș, Gorj, Prof. Văduva Luiza
Adela, Școala Gimnazială Padeș, Gorj
Trăind în mijlocul unor oameni care nu și-au alterat graiul cu nimic-Padeș, zonă bogată în folclor, de mic
copil am ascultat și am cules de la bătrânii satului, de la lăutari, părinți și bunici ,obiceiuri, cântece, colinde, iar
acum mă străduiesc cu tot sufletul să le transmit elevilor, așa cum le-am auzit, așa cum și astăzi se mai practică.
În comuna Padeș , cele mai intense, sunt obiceiurile și tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă.
În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie se umblă cu colindul, adică în “Pițărăi”.
Începând cu prima zi din decembrie băieții și fetele , care vor să participe la alaiul mascat al Pițărăilor din
ajunul Crăciunului, încep să-și confecționeze diferite măști, de babe, de moși, de hoarce. Măștile sunt
împodobite cu ciucuri de diferite culori, se vopsesc dupa cum vor cei care le poartă. Costumele pot fi alcătuite
din: pentru moși cojoc de oaie, ițari, brâu roșu, opinci, obiele și clopoței ce se leagă la picioare, iar pentru babe
costumele sunt cele de femei, masca fiind confecționată din pânza legată cu năframă de borangic sau dintr-un
dres. Cei mascați se mai numesc și “hoarce”. Nu lipsește de la niciun colindător ,fie moș ,babă sau copil-colinda
și traista.
Colinda este un baston din lemn colorat în alb-negru cu ajutorul fumului sau mai nou cu bandă adezivă
neagră. Se aleg lăstari de alun de pe ogașe. După ce sunt despuiate de coajă bețele se împletesc pe lungime cu
sfoară udă și se afumă la fum gros de cauciuc, dungile albe rămase, neafumate, formând romburi pe toată
lungimea, mai puțin capătul unde se ține mâna.
Alaiul de Pițărăi începe în jurul amiezii și se termină seara la casa ultimului gospodar din sat.
Toți Pițărăii se adună pe o uliță în capul satului de unde pornesc.
Oamenii așteaptă Pițărăii la porți cu traiste, cutii sau coșuri cu: colaci, covrigi, eugenii, turtă dulce, cornuri,
mere, nuci, portocale, bomboane, cutii de chibrituri și pahare pline cu țuiăa si vin.
Băieții strigă tot felul de strigături:
“Bate vântu cu nămeți
Fete mari în colindeți”
Pe drum copiii aleargă și se joacă încercând să ajungă primii și să ia colindețul cel mare.
Unii strigă:
“Dă-mi colacul și cârnatul
Că de nu mă duc la altul”
Apropierea lor de porțile oamenilor se anunță cu chiote generale sau pocnitori, care grăbesc sătenii să iese,
la drum, cu pițărăii:
“Haide mare-n Pițărăi
Ca numai eu rămăsăi”
Înainte de a-și lua rămas bun de la gazde, moșii și babele, hoarcele joacă tradiționalul joc al colinzilor,
apoi le ridică formând un tunel, prin care vor trece toate fetele de măritat.
Se premiaza cele mai frumoase măști și se organizează un bal în căminul cultural.
În urma lor, cum se lasă seara vin copiii cu binecunoscutul colind “Moș Craciun”, alături de care adresează
gazdei urări referitoare la belșug și spor în tot ceea ce face, sănătate ăi bogăție.
În ultima zi a anului, respectiv 31 decembrie, fetele de măritat ce speră ca anul urmator sa-și întemeieze o
familie, merg la fântâna de dimineață și aduc aăa într-o oală de pământ în care s-a pus busuioc. Cu această apă
se stopește toată casa, se mătură, iar gunoiul strâns se așează în colțul drept al casei, spre răsărit. Busuiocul este
floarea dragostei prin excelență pe care țăranul o ține lângă icoană și fetele o pun sub pernă în noaptea de Anul
Nou, pentru a-și visa ursitul.
În dimineața de Sfântul Vasile fata ia gunoiul și-l scoate în curte, se așează cu picioarele pe el și așteaptă
să audă un nume strigat de cineva. Primul nume de băiat auzit îl atribuie celui care urmează să–i fie soț.
De Anul Nou, ca și în alte zone, se practică obiceiul prin care se urează gospodarilor belșug în toate și
sănătate: Plugușorul, Sorcova, Capra, Steaua, Florile dalbe,Ursul, etc.
Tot în ziua de Anul Nou se mai practicau în trecut obiceiuri precum:Vărgelatul-ascunderea diferitelor
obiecte sau străchini și găsirea lor de către fete și băieți, precum și interpretarea fiecărui obiect în parte;
numărătoarea parilor- se spunea un număr, numărai apoi parii și când ajungeai la numărul ales așa iți era ursitul,
cum era parul , daca era subțire și fără noduri-era înalt și frumos, daca era strâmb- era urât, etc.
12