Dascalul de ieri si de azi nr. 13 Dascalul de ieri si de azi 13 | Page 21
Evaluarea s-a prin desfăşurarea activităţi variate: probe practice (amenajări, întreţineri spaţii
verzi; lucrări de gospodărire în incinta şcolii şi împrejurimile naturale; plantare de puieţi,
expoziţii), probe scrise (fişe de lucru, schiţe pentru amenajarea spaţiilor verzi din curtea şcolii,
sat, compuneri, postere), probe orale (activităţi interdisciplinare; dramatizări, campanii
publicitare).
Munca educativă are în vedere formarea la elevi a unui profil moral în care respectul faţă de
lucrurile înconjurătoare, dragostea faţă de natură, responsabilitatea pentru protecţia ei, interesul
pentru păstrarea unui mediu echilibrat sunt atribute fundamentale, urmărind astfel a se pune
bazele formării conştiinţei ecologice. Fiecare cadru didactic, elev şi părinte, trebuie să se erijeze
într-un agent ecologic care să impună un model comportamental în micro-grupul social din care
face parte, contribuind în acest mod, la îmbunătăţirea calităţii mediului în şcoală şi în jurul şcolii.
Acţiunile instructiv-educative au ca rezultat final pregătirea elevilor pentru viaţă, formarea acelor
abilităţi care să-i ajute ca, în calitate de adulţi, să stabilească noi relaţii dintre cele mai bune.
Ecologia adevărată nu depinde de legi, definiţii, ci de conştiinţa noastră, de respectarea
naturii si a valorii sale.
Bibliografie:
Cojocaru, M.- Modalităţi de realizare a educaţiei ecologice in învăţământul primar, Ed.
Vladimed, 2017
Vidu, A- Prietenii naturii, Ed. Erc Press, 2004
Managementul educaţiei ecologice. Ghid ECO pentru pici, părinţi şi bunici_2012
Etapele programului de intervenţie personalizat
Ed. Caruceru Paula
GPN Ruginesti, Vrancea
Programul de intervenţie individualizat are mai multe etape:
21