Cuvântul lui Dumnezeu despre înfricoșata judecată Cuvântul lui Dumnezeu despre înfricoșata judecată | Page 51

Înfricoșata judecată
văzut ce vor ei, Eu am împlinit așa. Acum ei stau la masa cuvântului, și apoi Eu îi liberez, dar mult nu-i mai liberez, căci se apropie ridicarea lor, ridicarea lor și venirea Mea, poporul Meu, venirea Mea odată cu venirea ta la lucrul venirii Mele. Cereți în rugăciunile de pe jertfelnic, cereți ridicarea morților, că s-a apropiat viața veacului ce va să fie, și avem de așezat pe pământ toate împlinirile ei. Amin. E vreme de mare veghe, dar cine pe pământ crede ce spun Eu aici în cuvânt?
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfricoșatei judecăți, din 10- 03-2002
***
Poporul Meu, Eu, Domnul Dumnezeul tău, te-am învățat și te învăț mereu să te îndulcești cu Mine pe pământ, ca să poți să fii al Meu, și ca să nu fii al tău sau al lumii, și ți-am spus să fii al Meu, fiule. Te-am chemat și te-am ales și te-am crescut, și așa fac și azi, dar între tine și cel necredincios trebuie să se vadă deosebire, poporul Meu. Taina aceasta este ceea ce vreau Eu să te învăț azi și mai adânc decât tu o știi și o trăiești, ca să te am Eu copil credincios, copil chemat și ales și credincios, poporul Meu. Amin.
O, copil al cuvântului Meu, masa Mea de azi cu tine și din care Eu te îndulcesc mereu, trebuie să te facă dulce și tot mai dulce, atât cât pot Eu să Mă îndulcesc cu tine, poporul Meu. Tu ești cel mai mic al Meu, și te-am așezat să-Mi păzești bine pomul de aur și roadele lui, ca să Mă îndulcesc cu ele la masa Mea cu tine. Am tras din poartă pomul și l-am pus la păstrare și te-am pus pe tine să-l păzești și să-l lucrezi, ca să fie el pe masă și fructul lui cel dulce cu tot întregul lui, căci Eu sunt trup și cuvânt, și nicăieri pe pământ n-a mai fost și nu mai este așa ca și la tine, poporul Meu.
Cetatea fără prooroc, fără conducător din cer peste ea, aceea se prăbușește, și s-a prăbușit, fiindcă are și a avut peste ea conducători mulți, iar Eu n-am încăput în ea și peste ea nici acum, la sfârșit de timp, când Eu am chemat la cina Mea, la masa Mea de Duh Sfânt pe cei ce se zic a fi fiii împărăției, biserică a lui Iisus Hristos între oameni. Curând, curând apostolii Mei ucenici, cei cu care am umblat Eu pe pământ acum două mii de ani de i-am făcut credincioși puterilor cuvântului Meu după ce i-am chemat și i-am ales, curând, curând ei vor fi văzuți de lângă Mine judecând pe Israel cel după trup și cel ce s-a vrut a fi Israel după duh, după Mine, Hristosul Tatălui, căci Eu am întemeiat biserica, și Eu sunt Stăpânul ei. Amin.
Îmi sărbătoresc ucenicii, poporul Meu. Mă slăvesc în mijlocul tău cu slava cuvântului Meu și le dau lor scaun lângă Mine de o parte și de alta și le dau plata cea pentru care ei au umblat cu Mine de s-au învățat drepți și sfinți. Și dacă ei au lăsat tot ce au avut și Mi-au urmat numai Mie, Eu le-am spus lor că la nașterea din nou a lumii vor sta pe scaune de judecată pentru cei ce au călcat judecățile Mele, căci biserica Mea s-a zidit pe ei și cu ei, și atunci, și acum. Amin.
O, ucenicilor, v-am luat cu Mine în cuvânt. Nu numai scaunul Meu de judecată este aici, în grădina cuvântului Meu, ci și al vostru, căci Eu așa v-am așezat să stați la nașterea din nou a lumii și a făpturii, și să judecați fărădelegea, ca să știe ea de pe pământ și până-n cer ce este ea și unde este locul ei. Amin, amin, amin.
– Noi, Doamne și Învățătorule al nostru, și al fiilor Tăi și ai noștri, noi, Doamne Atotțiitorule și drept și bun judecător al lumii! Din cer și până pe pământ noi semănăm cu Tine acum, fiindcă orice ucenic desăvârșit este ca Învățătorul său. Amin.
51