Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
2. Rafael: „ Încă puțină răbdare, și vei înțelege cu claritate! Mai atinge-mă o dată, și vezi dacă a mai rămas în mine ceva trupesc, și judecă atunci cu lumina înțelegerii și cu puterea rațiunii tale!”
3. Atunci medicul a mai atins încă o dată mâinile lui Rafael. Însă, deoarece le-a luat între degetele sale cu o forță viguroasă, nu a mai simțit nimic decât aer, căci degetele sale au atins suprafața propriei sale mâini, fără să întâlnească nicio rezistență și fără să simtă niciun trup fizic, deși îl vedea pe Rafael în fața lui ca mai înainte, însă, bineînțeles, mai mult prin ochii sufletului decât prin cei ai trupului. Această experiență l-a lăsat stupefiat, și nu știa ce să mai spună.
4. Abia după un moment de profundă reflecție, a spus în sfârșit, nu atât pentru Rafael, cât mai mult pentru sine însuși( medicul): „ Ah, este precum am trece din ființă în neant! Mai întâi un corp solid, și acum... aceeași formă, desigur, însă fără nici cea mai mică existență palpabilă! Cum să conceapă rațiunea umană așa ceva? Ce-ar putea spune despre aceasta chiar și judecata cea mai ascuțită? Mintea și rațiunea rămân încremenite! O, preaglorios și preafericit prieten, trebuie să-mi explici mai mult, căci altfel, nouă, grecilor, ne va fi chiar și mai dificil decât înainte să înțelegem cât de cât natura Împărăției lui Dumnezeu.
5. Tu ești aici, pentru că eu te văd și îți aud vocea ta limpede, și totuși, atunci când mâna mea te atinge, tu nu mai ești deloc! Chiar dacă acum te văd mai mult prin ochii sufletului decât prin cei ai trupului meu, aceste mâini de carne ale mele te-au atins și de această dată, ca și mai înainte, când ți-am perceput trupul. Cum este cu putință așa ceva? Este oare posibil ca eu să te fi atins, ca prin vis, doar cu mâinile sufletului meu- ceea ce nu ar avea prea multă consistență pentru trupul fizic, așa cum nu are nici fizicul pentru spiritual? Însă, dacă așa a fost, rațiunii umane i-ar fi dificil să descopere o oarecare realitate, atât în lumea corpurilor materiale, cât și în cea a spiritelor; căci prima nu este, ca să zicem așa, nimic pentru cea de-a doua, și nici cea de-a doua pentru prima- și totuși, aceste două lumi opuse există, și una și cealaltă, pentru vedere și pentru auz!
6. Cum este posibil aceasta și cine poate să înțeleagă?! Tu ești ceva, și totuși, pentru simțul pipăitului meu, este ca și cum nu ai fi nimic; și trebuie că și eu sunt la fel pentru tine. Așadar, noi suntem amândoi vizibili și audibili- însă, din punctul de vedere al adevăratului sentiment al vieții, noi nu existăm unul pentru celălalt! Ce este deci aceasta- pe de o parte, o ființă fără existență, și, pe de altă parte, o neființă fără non-existență?! Prietene, nicio rațiune umană nu poate să conceapă așa ceva, și am putea înțelege aceasta doar prin comparație cu o coloană de aramă, peste care se dezlănțuie furtunile ani de-a rândul: ele o erodează atât de tare, încât, într-o bună zi, în ciuda durității sale, ea este redusă la neant!
7. Ce sunt așadar furtunile? Niciun ochi uman nu le-a văzut vreodată cu adevărat, și doar simțul atingerii percepe trecerea lor fugitivă. Coloana este puternică, ea există pentru toate simțurile umane. Cum pot atunci furtunile, care nu sunt nimic, să sfârșească prin a nimici coloana, și de ce nu sfârșește coloana, care există pentru toate simțurile vitale ale omului, prin a nimici furtunile? Ce înseamnă rațiunea omului, care a inventat coloanele și le-a ridicat pentru a sfida toate furtunile? Lucrările sale îi supraviețuiesc, și el, creatorul, moare, fără a fi putut vreodată să poruncească furtunilor iluzorii să cruțe operele sale cele mai solide.
8. O, prietene ceresc, experiența pe care tocmai am avut-o cu tine nu ne va ajuta cu adevărat prea mult să înțelegem ce este realitatea Împărăției lui Dumnezeu, decât dacă tu însuți ne vei explica puțin mai clar fenomenul! Căci altminteri, aș putea cugeta până la sfârșitul timpurilor- presupunând că aceasta este posibil fără să progresez vreun pic în înțelegerea mea! Ești tu ceva, sau nu ești nimic, și nu sunt nici eu însumi nimic, în ciuda sentimentului existenței mele, pe care îl am în prezent?”
Capitolul 176 134