Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea în chip văzut Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea în chip văzut | Page 50

Venirea în chip văzut
O , fiilor , fiți focul la care să se încălzească venirea Mea . Fiți iubirea care va aduce pe pământ pe Domnul , Care vine la voi . Fiți dorul în care să se mistuie ultimii Mei pași spre voi pentru ziua veciei , și aduceți Domnului rugăciune pentru ziua venirii Lui desăvârșit cu vecia pe pământ , ca să se împlinească proorocia vieții veșnice pe care Eu am promis-o cu atâta dor și am sortit-o omului , numai să creadă omul în cuvântul Meu cel rostit atunci și acum .
O , cheamă-Mă , poporul Meu ! Și până voi veni , tu cheamă-Mă , că frumoasă va fi slava venirii Mele la chemarea ta . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica sfinților părinți de la Niceea , din 28-10-
2001 ***
Acest cuvânt sunt Eu , Domnul , și minunată este taina lui , și el este purtat de îngeri până la ieslea cuvântului Meu din mijlocul neamului român . Amin .
Acest cuvânt Mă aduce pe Mine pe pământ acum și până în ziua Mea cea cu slavă de îngeri și de sfinți și cu vedere pentru tot ochiul care a fost și care va fi atunci , și care va sta întru întâmpinarea Mea și va vedea venirea Mea cea văzută , venirea Fiului Omului . Amin , amin , amin .
Iată sărbătoarea puterilor cerești , care au în mijlocul lor pe arhanghelii Mei Mihail și Gavriil , întâii peste îngeri , și cu care Eu mult am slujit peste om în toate lucrările Mele pe care le așezam pe pământ ca să le săvârșesc .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil , din 21- 11-2001
***
Fața ta , poporul Meu , să fie chipul Meu cel înviat din răstignire . Ți-am spus să te așezi la oglindă și să te gătești frumos , că-ți trebuie gătire aleasă . Ai auzit , poporul Meu ? Ți-am spus că tu ești Evanghelia Mea cea de azi . Ai auzit , poporul Meu ? Iată , iar îți spun aceasta , și așa îți spun : când fața Mea va fi pe fața ta pe deplin , atunci va veni sfârșitul și începutul , și toate se vor naște din nou , din chipul tău cel nou , că Eu pentru asta te-am ales , poporul Meu . Atunci Eu voi rosti din gura ta facerea cea din nou a toate câte au fost la început , și voi face prin tine cuvânt de facere , și totul va veni spre înnoire , și apoi voi zice : « Făcutu-s-a !». Amin . Prin chipul tău cel nou voi zice : « Făcutu-s-a !». Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon , din 25-12-2001 ***
O , dacă ar fi priceput omul cel de la început unde trebuie să ajung Eu cu omul , ar fi fost o bucurie pe veci de veci între Mine și om în facerea pe care Eu am făcut-o pentru om , dar omul a dat de la el această taină și s-a ridicat pe sine peste Mine și și-a agonisit sfârșit omul . De atunci Eu sunt tot într-un zbucium , tot într-o lucrare , tot într-o așteptare ca să pot să-l pun iar pe om sub taina lui cea de început . Eu vreau să pun ființa Mea în om . E tot ce doresc să fac de șapte mii de ani . Eu vreau să pun ființa Mea în om . Aceasta este ce vreau Eu să fac prin venirea Mea la tine , popor agonisit de Mine la sfârșit de timp . Chipul sfinților Mei tot după tine așteaptă . Tot și toate așteaptă după Mine și după tine , poporul Meu cel mai mic . Zi și noapte să-ți șoptești lucrarea pentru care Eu te-am luat și te-am ridicat spre Mine și pentru Mine dintre fiii oamenilor . Tot și
50