Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea în chip văzut Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea în chip văzut | Page 49

Venirea în chip văzut
O , nu vor putea purta oamenii venirea Mea , că ea va fi cu slavă mare , și omul nu este pregătit de Mine pentru ea . Iată , nu se lasă omul pregătit pentru venirea Mea , și ea va fi cu slavă și va arde ca un cuptor , căci scris este : « Iată , vine ziua care va arde ca un cuptor ». Atunci Eu Îmi voi schimba fața , căci omul Mă va vedea în slavă și se va înspăimânta , că scris este : « Vor plânge neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului viind pe norii cerului , cu putere și cu slavă multă , ca să adune pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi ale pământului ». Amin .
O , cum să fac Eu mai înainte de venirea Mea care va arde ca un cuptor în cer și pe pământ , cum să fac , oare , cum să fac să-l pot pregăti pe om pentru slava acelei zile ? Ea vine curând , curând . Cum să-l fac pe om să învețe să audă de la Mine așa cum auziți voi , așa cum ascultați voi de cele ce auziți de la Mine ? Să-l schimb pe om la față și la inimă înaintea Mea cum să fac ? Să-l fac pe om să nu mai ia de la el sau de la om , și să ia de la Mine cum să fac , oare ? Să trăiască omul de la Mine și de la cuvântul Meu și de la lucrarea Mea cu omul , o , cum aș putea să las peste om această schimbare ca să Mă pot uita la fața lui , și el la fața Mea așa cum ne-am văzut unii pe alții Eu și ucenicii Mei în ziua în care Eu Mi-am descoperit slava în ochii lor pe munte și când ei i-au văzut pe cei din cer în dreapta și în stânga Mea ?
Iată , vine ziua care va arde ca un cuptor și va mistui totul , și omul nu vrea să audă de la Mine ca să-l fac pe el pentru ziua aceea . Omul trebuie să fie asemenea Mie în ziua aceea ca să nu se topească în ea . La această lucrare a omului nou lucrez Eu cu voi , copii ai slavei Domnului . Mă slăvesc cu voi peste pământ cu zile de slavă cerească , fiilor , cu sărbători cerești și dulci pe pământ , ca să-l deprind pe om pic cu pic cu slava Mea , și să-i cer apoi mai mult dacă vrea să poată , și să-i pregătesc pic cu pic pe cei aleși ai Mei din cele patru vânturi ale pământului , că vine ziua care va arde ca un cuptor . Vreau să-i învăț pe ai Mei s-o poată purta , căci slava ei arde .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului , din 19-08-
2001 ***
O , copii iubiți , o , fiilor , o , fiilor scumpi , iubirea dintre voi și Mine , dintre Mine și voi , aceasta va face venirea Mea pe pământ ca să-Mi sfârșesc lucrarea și să Mi-o pecetluiesc , și să vă dau apoi bucuria cea de veci . Pe voi vă privesc și vă așteaptă îngerii și sfinții , care așteaptă venirea Mea pe pământ . Tot cerul sfânt așteaptă iubirea voastră cea arzândă pentru Mine și pentru ei . Toată oastea cerească se uită la voi și după voi ca să rostiți ultimul cuvânt : „ Vino , Doamne !“, cuvânt care să ia foc între pământ și cer . Să iasă din voi focul venirii Mele , asta așteaptă oastea cerească , copii așteptați ca să fiți și ca să grăiți și ca să rostiți venirea Mea , ziua Mea cea mai slăvită între zilele venirii Mele la voi , ziua pe care o va vedea cerul și tot pământul , așa cum este scris despre ea . Vă așteaptă Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt , vă așteaptă îngerii și sfinții să rostiți ultimul „ Vino , Doamne !“. Vă așteaptă morții să rostiți ultima strigare , fiilor de azi , copii de la venirea Mea . Și cei de pe pământ vă așteaptă , chiar dacă ei nu știu , chiar dacă voi nu știți . Eu voi lucra tot mai cu dor , tot mai cu foc , și voi căuta să vă aprind în rugăciune și în cuvânt , dar prin bucurii și nu prin apăsări , că Eu așa voiesc , și așa și voi să voiți . Faceți-vă bucurii sfinte din părtășia Mea cu voi , din părtășia voastră cu Mine , și pliniți vremea venirii Mele , vremea bucuriilor fără de sfârșit care așteaptă la ușă ca să fie peste voi , cei ce chemați pe Domnul să vină . Întețiți semnele Noului Ierusalim peste pământ , și din ele să izvorască minuni care să cheme pe oameni la Mine și la venirea Mea la voi . Dați foc iubirii și aruncați peste pământ focul acesta , căci scris este : « Dumnezeu este foc mistuitor !». Amin .
49