Venirea în chip văzut
toate așteaptă după Mine și după tine , copil cu chipul Meu la sfârșit de timp . Amin . Cel ce grăiește cu Domnul , acela este cel așteptat de sfinți și de îngeri . Cel ce crede desăvârșit în venirea Mea de acum , acela este cel ce Mă aduce pe pământ cu plata pentru sfinți până la al miilea neam , din neam în neam . Amin .
Grăiesc cuvântul Meu peste tine , poporul Meu . Ești tu de-ajuns de împlinit ca să pricepi taina ta ? Umple cerul și pământul cuvântul Meu cel de la sfârșit . Am venit cu el ca să păstoresc toate neamurile pământului , și îl numesc toiag de fier , cuvânt de nezdruncinat . Dacă cuvântul cel prin prooroci a fost de neclintit și s-a împlinit , cuvântul Meu care răsună azi peste pământ deșteptând pe morți și pe vii , cum să nu adune sub el toată făptura pentru răscumpărare ? ( Vezi selecția tematică : „ Morţii aud glasul Meu ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; archive ; Scribd ; Google Drive ; n . r .)
… Ce frumoși erau Daniel și cei trei tineri ! Ce frumoși erau ! Iubirea lor de Dumnezeu era pe chipurile lor și îi împodobea pe ei atât de frumos , căci înțelepciunea minții și a inimii lor le împodobea fața și iubirea și cinstea , iar Eu Mă desfătam în ei cu slava Mea înaintea oamenilor . Frumoasă de tot a fost înțelepciunea lor , căci așa sunt împodobiți cei ce iubesc cu foc pe Dumnezeu . Ți-i dau ca pildă de iubire pe ei , poporul Meu , că drag Îmi este să grăiesc în pilde celor ce sunt iubiți . Cei iubiți la sfârșit sunt taina celor ce au iubit pe pământ de la început și până la ei . Cei iubiți la sfârșit sunt cununa celor ce au suferit mult pe pământ cu dorul în ei după cetatea ce va să fie curând , curând pe pământ odată cu venirea Mea care vine curând , curând deplin pe pământ . Amin .
În toată îndeletnicirea ta cea pentru lucrarea Mea să nu uiți de dor , poporul Meu . De venirea Mea curând , curând să nu uiți . De frumusețea ta cea pentru venirea Mea să nu uiți . De haina ta și de podoabele tale pentru ziua venirii Mele nicicum să nu uiți , poporul Meu , că dacă uiți , Mă doare adânc de la tine și nu pot cu durerea de la tine , că ar fi cea mai grea . Eu vreau să te dau pildă înaintea neamurilor de pe pământ . Pildă a împărăției cerurilor vreau să fii tu între oameni , și să nu-ți măsori vreodată această statură a ta , că nu au voie cei sfinți să facă așa până la venirea Mea . Eu sunt în mijlocul tău cu truda Mea cea grea ca să-Mi sfârșesc cărarea și să mut cerul pe pământ cu toată suflarea lui câtă este , și Îmi trebuie mult de tot ființa Mea în tine , ființa ta întru Mine , poporul Meu . Maria și-a ales partea cea bună , care nu se va lua de la ea . Aceasta este ființa Mea în om , fața Mea pe fața omului , lacrima lui care plânge cu dor după Mine , căci Eu sunt mângâierea omului și fericit este omul care caută înțelepciunea aceasta pentru veci de veci . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Daniel , din 30-12-2001 ***
Cuvântul nașterii din nou a lumii , acesta este cel ce te călăuzește pe tine spre ziua venirii Mele , poporul Meu cel din români . Sunt cu tine în casa ta și cinăm mereu masă de veac nou și de nuntă împărătească , iar Eu sunt Mirele tău , poporul Meu . Mirele este iubirea miresei , iar mireasa este iubirea Mirelui . Dar azi îți spun o taină , taina dintre Mire și mireasă , și iată ce-ți spun , popor iubit la sfârșit de timp : iubirea este un dor , nu este o bucurie . Dacă ea este o bucurie , își pierde mult din preț și din putere și nu mai este ea când ea duce spre bucurie , căci iubirea este dor adânc , poporul Meu iubit , și dorul acesta ține în el viața ei . Amin . O , de ce Mă destăinuiesc Eu ție cu această taină ? Pentru că taina aceasta poartă în ea toată puterea venirii Mele care va să fie curând , curând , și pe care o așteaptă toți cei din morminte și mulți de pe pământ . Toată venirea Mea
51