Precum S-a suit , așa și vine , cu norii vine
Petru a zis : « Bine este nouă , Doamne , să fim aici , iar dacă voiești , eu voi face trei colibe ». Și pe când el încă vorbea , nor luminos i-a acoperit pe ei , și din nor glasul Tatălui le-a spus lor : « Acesta este Fiul Meu Cel iubit , în Care am binevoit . Pe Acesta să-L ascultați ». Și după ce a trecut slava Domnului prin fața ochilor lor , i-am atins și le-am spus : « Sculați-vă și nu vă temeți , și nimănui să nu spuneți ce ați văzut până ce Fiul Omului va învia din morți ».
Mă slăvesc cu slava cuvântului Meu peste pământ și Îmi însemnez în carte sărbătoarea de azi a slavei Mele pe care am lăsat-o văzută în ochii celor trei ucenici ai Mei , ca să mărturisească ei apoi pentru cei ce aveau să creadă că Eu sunt Fiul Cel iubit al Tatălui , și să asculte de Mine cei ce vor crede aceasta . M-am lăsat peste voi cu cuvântul împărăției Mele , și de la voi îl dau să-l audă neamurile pământului ca să vină să ia slava Mea , învățătura cea veșnică , și s-o învețe pe ea . ( Vezi selecția tematică : „ Împărăţia cerurilor nu vine în chip văzut ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; archive ; Google Drive ; Scribd ; n . r .)
…
Vă acopăr în norul slavei Mele și stau nevăzut cu voi între oameni , că nu poate omul să vadă slava Mea cu voi , fiindcă Eu sunt foc mistuitor în ochii celor ce văd slava Mea , norul slavei Mele , care era văzut de fiii lui Israel ca un foc mistuitor în vremea statului Meu cu Moise pe muntele acoperit de norul slavei Mele . Vă dau mângâiere în dureri de duh și de trup , și purtați-le pe acestea în numele Meu și cu greul Meu în ele , că Eu sunt Cel ce vă mângâi în dureri . Întăriți-vă unul altuia puterea Duhului Meu din voi ca să mergem bine înainte cu lucrul vestirii pe care am întins-o prin voi de la o margine a cerurilor și până la celelalte margini , așa cum este scris de venirea Mea ca fulgerul care iese de la răsărit și se arată până la apus , fiilor mărturisitori .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului , din 19- 08-2003
***
Când M-am așezat lângă Tatăl , când Mi-am ascuns fața de la ochii ucenicilor Mei în ziua căreia i se zice înălțarea Mea la cer , am fost acoperit de un nor ca să nu Mă mai vadă omul și ca să caute după Mine mereu , și altceva să nu mai facă , fiindcă omul nu mai vrea cu Mine . M-am ascuns ca să stea cu Mine omul , nu să Mă părăsească , nu să nu mai vrea cu Mine . Eu așa am voit de la om când M-am înălțat din ochii celor ce Mă priveau după ce ei M-au întrebat de vremea așezării la loc a împărăției lui Israel . Eu voiam să-i trimit martori ai Mei peste pământ ca să-l învețe pe tot omul să stea cu Mine și nu fără Mine , și nu să caute ei să știe anii și vremile care sunt sub stăpânirea Tatălui și nu se sfârșesc . Atunci Eu , spunându-le că vor lua Duh Sfânt ca să Mă mărturisească El prin ei , M-am lăsat apoi luat de nor de la ochii lor și li s- au arătat arhanghelii Mei și le-au spus : « El va veni precum L-ați văzut mergând la cer ». Amin . Iată , așa vin , vin mergând , și omul trece pe lângă Mine și nu Mă mai vede . Trece omul pe lângă Dumnezeu și nu se oprește și trece , și vremea se uită la el și la vremea lui , căci omul trece zilele lui , el vrea zilele lui , nu zilele Domnului .
Nu vremea trece , ci omul trece , iar Domnul este mereu la început , mereu același , așteptându-l înapoi pe om , pe omul care trece . Vremea nu trece , vremea vine și este , dar omul trece și nu mai vine și nu mai este . Vremea vine mereu , dar omul nu mai vine , nu mai vrea omul să știe de venirea sa . El așteaptă venirea Mea , dar Eu îi spun că nu o așteaptă , și că niciodată nu a așteptat-o . O , nu vremea trece , ci omul trece și nu mai vine , și trece pe lângă Mine și nu se mai oprește ca să Mă vrea și ca să stea cu Mine dacă Eu l-am oprit ca să Mă vadă și ca să se învețe cu Mine , căci cine se învață cu Mine nu Mă mai vrea , și se vrea pe el apoi .
20