Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii | Seite 19

Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine
omule cu trup pe pământ, nu-i vezi. O, cum să-i vezi dacă tu nu ai învățat carte din cer, înțelepciune de viață fără de moarte, care vede în om? Hai, scoală-te din sângele tău și te spală în râul cuvântului Meu ca să ți se deschidă ochii și mintea și să vezi slava Mea și să vezi venirea Mea, că sunt înaintea ta cu vremea împlinirii celei mai mari Scripturi, Scriptura venirii Fiului Omului cu putere și cu slavă multă, venind pe nori, însoțit de sfinți și de îngeri și grăind pe pământ cuvântul învierii morților. Amin.
Le-am înlesnit ziua de pomenire celor ce așteaptă de șapte mii de ani în țărâna pământului, și stau la rând să bea apă și să bea din cuvântul învierii morților, râul care curge din gura lui Dumnezeu Cuvântul, minunea cea de la sfârșit de timp peste vii și peste morți, peste morți și peste vii, căci cei morți sunt cei ce aud cuvântul Meu, nu cei vii. Eu însă prin cei ce sunt cu trupul Îmi întocmesc venirea și pentru cei vii, și pentru cei morți cu trupul, și aceasta este judecata celor ce nu cred în lucrările lui Dumnezeu peste pământ și peste om. Acest cuvânt este judecata omului, dar și viața lui dacă se întoarce de la moarte la viață ca să vadă apoi. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creștinătății Românești, ziua întâi, din 14-06-2003
***
Deschideți cuvântului Meu, fiilor. Fiți porți veghetoare, că Eu, Domnul, vă acopăr în nor, iar slava Mea cu voi stă nevăzută, că nu poate omul să vadă slava Mea cu voi, fiindcă Eu sunt foc mistuitor în ochii celor ce văd slava Mea. Amin.
Când i-am spus lui Moise să se suie pe muntele Sinai, s-a coborât slava Mea pe munte și l-a acoperit și am strigat la Moise din mijlocul norului slavei Mele, și apoi l-am acoperit în nor și am grăit cu el toate câte aveam să-i spun pentru fiii lui Israel, iar chipul slavei Mele de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel ca un foc mistuitor. Când Moise Mi-a zis să-i arăt slava Mea, i-am spus așa: « Eu voi trece pe dinaintea ta cu toată slava Mea. Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să o vadă și să trăiască. Tu șezi pe stâncă, și când va trece slava Mea, te voi ascunde în scorbura stâncii și voi pune mâna Mea peste tine până ce voi trece, și apoi voi ridica mâna Mea, și tu vei vedea spatele Meu, iar fața Mea nu o vei vedea ».
Când i-am spus lui Ilie: « Ieși din peșteră și stai pe munte înaintea feței Domnului, că iată, Domnul va trece, și înaintea Lui va fi vijelie mare, care va despica și va sfărâma munții și stâncile, și apoi, după vijelie, va fi cutremur, și după cutremur, foc, iar după foc va fi adiere de vânt lin, și acolo va fi Domnul ». Așa i-am arătat lui Ilie slava Mea. Când glasul Meu grăiește peste voi din adiere de vânt lin, slava Mea cu voi stă nevăzută și vă acopăr în norul slavei Mele nevăzute, ca să vă pot grăi și ca să-Mi scriu cuvântul pe pământ prin mânuțele voastre și ca să-i spun poporului Meu și omului de pe pământ toate câte am Eu de grăit. Iar chipul slavei Mele stă încă nevăzut în ochii celor de pe pământ, căci încă sunt milostiv.
Când am grăit ucenicilor Mei despre venirea Fiului Omului, le-am spus: « Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi venirea Fiului Omului, și apoi vor plânge toate neamurile pământului, când soarele se va întuneca, și luna nu va mai da lumina ei, și stelele vor cădea din cer, și puterile cerului se vor clătina, și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă ».( Vezi selecția tematică: „ Ca fulgerul care iese de la răsărit, aşa este venirea Domnului”,- și pe files. fm; jumpshare; joomag; Google Drive; Scribd; archive; n. r.) Pe vremea Mea cu ei, am luat pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și M-am dus cu ei pe un munte înalt și a strălucit fața Mea ca soarele înaintea lor, iar haina Mea s-a făcut luminoasă și M-am arătat între Moise și Ilie, care vorbeau cu Mine, iar
19